Natalia Plugaru: Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

  • 05 Iunie 12:54
Natalia Plugaru: Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei

Deficitul fondului de pensii din Republica Moldova este de peste 3 miliarde de lei, a anunțat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Potrivit oficialei, deficitul este în scădere în ultimii ani, pe fondul măsurilor luate de autorități pentru creșterea numărului de persoane angajate și pentru combaterea muncii nedeclarate, ceea ce contribuie la majorarea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale, transmite IPN.

„Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei. Este un deficit în scădere în ultimii ani, datorită mai multor măsuri pe care le întreprindem. În primul rând, încercăm să aducem mai multă lume pe piața forței de muncă, adică să creștem rata de angajare. Rata de angajare a crescut în ultimii ani de la 50% la 57%, deși în continuare este mică. Noi avem un potențial mare de forță de muncă, sunt oameni care ar putea să lucreze”, a spus ministra Muncii și Protecției Sociale, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV.

Oficiala a subliniat că un alt instrument utilizat pentru reducerea deficitului este combaterea muncii la negru și integrarea în sistemul oficial a persoanelor care activează fără contracte de muncă.

„În plus, combatem munca nedeclarată. Adică, aducem în sistem mai multe persoane care lucrează pe contracte de muncă formale. Doar anul trecut, prin intermediul Inspecției Muncii, am reușit să depistăm peste 8000 de persoane care lucrau informal și am reușit să le integrăm oficial în sistem. Astfel, creștem vărsările la bugetul asigurărilor sociale”, a explicat ministra Natalia Plugaru.

Anterior, directoarea Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, a anunțat că în Republica Moldova raportul angajați-pensionari este unul vulnerabil, întrucât 1,18 salariați asigură plata pensiei unui vârstnic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
26,77
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:3,41 m/s
Sat
22
Sun
17
Mon
18
Tue
21
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău