Natalia Gherman la București: Ne dorim ca Acordul de asociere cu UE să fie semnat în 2014

  • 28 August 2013 13:37
Natalia Gherman la București: Ne dorim ca Acordul de asociere cu UE să fie semnat în 2014

Natalia Gherman a salutat stabilirea unor relații bilaterale tot mai bune cu Româia și a apreciat susținerea și eforturile Bucureștiului pentru procesul de integrare europeană a țării noastre.

Republica Moldova trebuie să depună toate eforturile ca să semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană în prima jumătate a anului viitor, pentru că în caz contrar există riscul ca acest lucru să se întâmple cu mult mai târziu, consideră miniștrii Afacerilor Externe ai Republicii Moldova și Lituaniei, Natalia Gherman și, respectiv, Linas Linkevicius, care au participat miercuri, 28 august, la București  la reuniunea anuală a diplomaților români. 
 
Ministrul lituanian de Externe, a cărui țară deține președinția prin rotație a Uniunii Europene, a salutat modul în care Republica Moldova a reușit să depășească criza politică și a finalizat negocierile pe marginea Acordului de Asociere. El a confirmat că Republica Moldova urmează să parafeze acest acord la summitul Parteneriatului Estic care se va desfășura la Vilnius, în noiembrie, dar a menționat că documentul trebuie  semnat în 2014, în timpul mandatului actualului Parlament European și actualei Comisii Europene, pentru că, în caz contrar, semnarea lui ar putea întârzia mult.
 
”Dacă veți reuși să semnați acordul până în toamna anului viitor va fi foarte bine. Dacă nu se va reuși acest lucru, se va pierde timp, iar această perioadă politică care va urma -  noi alegeri , noi comisii, - este foarte riscantă iar noi nu putem pierde timp și putem pierde momentul. Nu ne putem  permite să se întâmple acest lucru” a declarat Linas Linkevicius .
 
Republica Moldova va depune toate eforturile ca Acordul de asociere, care va cuprinde și Acordul de liber schimb, să fie semnat pe parcursul anului 2014, până la alegerile parlamentare din Republica Moldova, pentru a asigura ireversibilitatea parcursului european al țării, a declarat Natalia Gherman.
 
Natalia Gherman a mai declarat, la reuniunea anuală a diplomaților români, că procesul de reglementare a conflictului transnistrean stagnează, iar în cadrul formatului 5+2 nu s-a ajuns la discutarea chestiunilor ce țin de reglementarea politică a conflictului. Ea a reiterat și necesitatea retargerii trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. În același timp, Natalia Gherman a salutat stabilirea unor relații bilaterale tot mai bune cu România și a apreciat susținerea și eforturile Bucureștiului pentru procesul de integrare europeană a țării noastre.
 
Și ministrul român de externe Titus Corlățean a calificat relațiile dintre cele două state ca fiind excelente, subliniind că acest lucru se datorează în mare parte și puterii de la Chișinău.
 
Titus Corlățean a mai declarat că România va stimula și în continuare dezvoltarea relațiilor dintre cele două state.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău