Natalia Gavrilița, de Ziua Constituției: „Vă invit să ne exercităm drepturile cu bună-credință și să ne îndeplinim obligațiile cu demnitate și curaj”
-
29 Iulie 2022 17:08
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj în ziua în care e marcată cea de-a 28-a aniversare de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.
"Constituția e documentul care stabilește legăturile dintre cetățeni și stat. Or, astăzi, mai mult decât oricând, acest liant trebuie întărit prin asumarea și respectarea setului de valori cuprins în actul de căpătâi și prin conjugarea eforturilor noastre, ca societate, în a îndeplini aspirațiile națiunii - acelea de a trăi într-un stat de drept, cu justiție corectă, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. E o bună ocazie de a conștientiza, o dată în plus, că modernizarea și dezvoltarea țării se face în comun și în mod continuu.
Cel mai frumos lucru pe care-l putem face de Ziua Constituției este să respectăm legile țării și să ne angajăm împreună în edificarea unui viitor democratic, prosper, modern și european al Republicii Moldova.
În numele meu și al Cabinetului de miniștri pe care-l conduc, reafirm angajamentul de a veghea respectarea și aplicarea corectă a Legii fundamentale a țării. Vă invit să ne exercităm drepturile cu bună-credință și, bineînțeles, să ne îndeplinim obligațiile cu demnitate și curaj", a declarat Natalia Gavrilița.