Natalia Gavrilița: Ar fi bine ca amalgamarea voluntară să aibă loc până la alegeri

  • 14 Ianuarie 2023 09:41
 Natalia Gavrilița: Ar fi bine ca amalgamarea voluntară să aibă loc până la alegeri

Este important să existe un consens social atunci când este vorba despre reforma administrației publice. O spune prim-ministrul Natalia Gavrilița, potrivit căreia amalgamarea voluntară a localităților este prima etapă a reformei, cea de-a doua etapă fiind regândirea competențelor consiliilor raionale. Natalia Gavrilița spune că amalgamarea voluntară va fi un proces care va dura mai mulți ani, însă ar fi indicat ca localitățile să se unească până la alegerile locale, notează IPN.

Potrivit premierului, amalgamarea voluntară presupune posibilitatea ca localitățile să se unească în entități mai mari. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 a fost alocată suma de 250 milioane de lei. Banii vor fi oferiți administrațiilor publice care decid să se unească pentru stimulente salariale, dezvoltarea infrastructurii. De asemenea, localitățile supuse procesului de amalgamare vor avea prioritate la alocările din programele de asistență externă.

„Scopul nostru este să ne asigurăm că avem localități suficient de capabile să atragă și să implementeze proiecte din fonduri europene, aceasta fiind o problemă cu care s-au confruntat toate țările care au trecut prin procesul de integrare europeană. Trebuie să ne mișcăm printr-un consens social, de aceea noi venim cu conceptul de amalgamare voluntară. Localitățile pot decide să se amalgameze în localități mai mari pentru că localitățile mai mari au și mai multe venituri, pot atrage specialiști mai buni. Vom acorda stimulente, inclusiv stimulente salariale, inclusiv proiecte pentru reconstrucția drumurilor, pentru a stimula creșterea administrativă a localităților”, a spus Natalia Gavrilița în cadrul unui interviu la NordNews.

Premierul spune că a doua etapă a reformei va fi redistribuirea competențelor administrației centrale și APL-urile de nivelul I și II. Natalia Gavrilița spune că în cazul alocărilor de fonduri ar fi indicat ca primăriile să beneficieze de bani printr-un proces simplificat, fiind exclusă etapa consiliilor raionale.

„Când avem programe naționale unde majoritatea finanțărilor vin de la bugetul central, poate ar fi cazul să dăm mai multe competențe la nivelul întâi. Pentru că deseori vedem abuzuri la nivelul doi. Regândirea competențelor poate dura. În cazul spitalelor am văzut că este o decizie rapidă pentru că este un număr limitat de instituții, avem planuri de investiții în aceste instituții. În același timp, pentru un sistem mai complex cum ar fi cel al educației, acest proces ar putea dura mai mult. Una este aprobarea actelor normative, dar alta este implementarea la nivel local. Dar la prima etapă vom avea amalgamarea voluntară, acest proces nu va dura doar un an. E bine ca această amalgamare să aibă loc înainte de alegerile locale ca să existe o coordonare, dar e o decizie care se ia la nivel local”, a mai spus prim-ministrul Republicii Moldova.

Potrivit secretarului Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi, alegerile locale generale din acest an ar trebui să aibă loc fie în ultima duminică din luna octombrie sau prima duminică din luna noiembrie. Data exactă va fi stabilită printr-o hotărâre a CEC cu cel puțin 70 de zile până la ziua alegerilor.




Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-4,76
Cer fragmentat
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău