Natalia Gavrilița | Am retras din Parlament propunerea pentru Strategia Moldova 2030
-
03 Noiembrie 2019 13:36
Măsurile întreprinse, precum și măsuri ce urmează a fi implementate pentru soluționarea solicitărilor și propunerilor mediului de afaceri au fost discutate de către ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița, cu membri Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
La ședință au fost discutate propunerile consolidate pentru elaborarea obiectivelor ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2020 și au fost prezentate, de către Ministerul Finanțelor, obiectivele politicii fiscale și vamale pentru anii 2020-2022, transmite IPN.
Natalia Gavrilița a menționat că, în contextul elaborării bugetului pentru anul 2020, au avut loc multiple consultări publice. „Competitivitatea economiei noastre autohtone este un subiect înalt pe ordinea noastră de zi. În cadrul consultărilor am decis că trebuie să venim totuși cu un document de politici pe termen mediu. Și am retras din Parlament propunerea pentru Strategia Moldova 2030 și o analizăm ca să vedem care este abordarea noastră, inclusiv acolo se vor regăsi măsurile care au indicatori de multiplicare înalți”, a notat ministrul, menționând că se vor regăsi măsuri pentru susținerea producătorului local.
Potrivit ministrului, începând cu 1 ianuarie, au fost anunțate măsurile de impozitare. Ceea ce se propune sunt niște măsuri de administrare fiscală. De asemenea, sunt propuneri de a lăsa la latitudinea autorităților publice locale anumite impozite și taxe locale pentru a spori autonomia financiară. „Ceea ce propunem noi – cotele nu le creștem. Ceea ce propunem la accize este să stabilim pe termen mediu, cum era și practica, să stabilim cotele pentru 2021-2022 și să schimbăm anumite principii de taxare, cum ar fi taxarea inversă. Dar anumite creșteri sau impuneri adiționale nu vor fi”, a menționat Natalia Gavrilița.
Întrebată despre impozitarea unică în sectorul agrar, ministrul a declarat că la începutul anului viitor urmează să fie efectuate analize și studii mai profunde cu privire la facilitățile fiscale și vamale pentru a vedea care să fie abordarea corectă a impozitării în sectorul agricol. În opinia reprezentanților de la Finanțe, cel mai probabil o impozitare unică nu va fi implementată și aceasta pentru că și activitatea agricultorilor și rentabilitatea diferă. Și suprafețele diferă.
În altă ordine de idei, Natalia Gavrilița a spus că pe termen mediu urmează să fie regândit mecanismul de impozitare a luxului – ce înseamnă lux și cum acesta este impozitat. Totodată, pe termen scurt se ia în calcul și propunerile de a introduce TVA pentru mașini în funcție de capacitatea motorului etc. Cât ține de taxele ecologice, decizia a fost luată încă în vară și aceasta este de 20% și există asistență tehnică pentru a grăbi elaborarea mecanismului de restituire a acestei taxe pentru ambalajele procesate.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Ședinței Comitetelor de Antreprenoriat de pe lângă CCI și a avut ca scop abordarea subiectelor actuale din domeniul de gestiune al Ministerului Finanțelor, printre care politica bugetar fiscală pentru anul viitor (2020).