Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu membrii Asociației Investitorilor Străini
-
10 Ianuarie 2023 17:31
Posibilitățile de îmbunătățire și dezvoltare a mediului de afaceri și de creștere a numărului locurilor de muncă, au fost discutate astăzi, 10 ianuarie, în cadrul unei întrevederi dintre premierul Natalia Gavrilița și membrii Asociației Investitorilor Străini (FIA), transmite Radio Chișinău.
În cadrul discuțiilor au fost abordate o serie de chestiuni cu impact asupra companiilor ce activează în Republica Moldova, inclusiv prevederile Politicii fiscale și Vamale pentru 2023, situația din agricultură, inițiativele lansate în domeniul telecomunicațiilor și piața forței de muncă.
De asemenea s-a discutat despre negocierea unor noi acorduri de comerț liber, energia regenerabilă, interacțiunea cu organele fiscale, precum și a sistemului de gestionare a deșeurilor.