NASA vrea să lanseze în februarie Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe solul selenar

  • 23 Octombrie 2021 16:28
NASA vrea să lanseze în februarie Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe solul selenar

NASA a anunțat vineri că vizează luna februarie 2022 pentru lansarea Artemis 1, prima misiune din cadrul programului Agenției spațiale americane de revenire pe Lună, informează AFP, preluată de Agerpres.

Misiunea, preconizată inițial să aibă loc până la sfârșitul acestui an, va marca lansarea propriu-zisă a programului Artemis, care va permite Statelor Unite să trimită misiuni cu echipaj uman pe Lună, printre care și prima femeie astronaut care ar ajunge pe suprafața selenară.
 
Acest prim zbor de test se va desfășura fără astronauți al bord: noua rachetă gigant a NASA, denumită SLS, va propulsa spre Lună capsula Orion, după care va reveni pe Terra.
 
''Fereastra de lansare din februarie se deschide pe 12, iar ultima oportunitate din februarie va fi pe 27'', a declarat cu prilejul unei conferințe de presă Mike Sarafin, responsabilul misiunii.
 
Dacă va fi cazul, în special dacă racheta nu va fi gata în timp util, alte ferestre de lansare sunt preconizate pentru luna martie (din 12 până în 27) și în aprilie (din 8 până în 23).
 
Racheta a fost asamblată complet miercuri, cu capsula Orion în vârf, la Centrul Spațial Kennedy de la Cap Canaveral în Florida. Ansamblul are o înălțime de circa 100 de metri.

 

Revenirea pe solul selenar, programată pentru misiunea Artemis 3 a NASA

 

Artemis are mai multe obiective, a detaliat acesta: să demonstreze capacitatea capsulei Orion de a reveni de pe Lună, de a opera în spațiul îndepărtat, unde ''temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât pe orbita terestră joasă'', precum și recuperarea cu succes a rachetei.
 
Sunt prevăzute și obiective suplimentare cum ar fi studierea efectului radiațiilor pentru viitori astronauți care vor ajunge pe Lună și, nu în ultimul rând, realizarea unui selfie al capsulei cu Luna în plan îndepărtat.
 
Responsabilii NASA nu au dorit să precizeze vineri dacă urmează să fie revizuit și calendarul misiunii Artemis 2.
 
Pentru moment, această a doua misiune este preconizată pentru 2023 și va implica un echipaj cu doi astronauți la bord, care nu vor aseleniza însă.
 
Abia odată cu Artemis 3 astronauții vor păși din nou pe solul selenar. Data preconizată inițial pentru această misiune era 2024, un termen care, în contextul actual, pare imposibil de respectat.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău