NASA și SpaceX speră că următoarea capsulă americană pentru astronauți va fi lansată la începutul anului 2020
-
11 Octombrie 2019 09:31
Astronauții americani ar putea fi lansați în spațiu de pe teritoriul Statelor Unite - pentru prima dată după 2011 - cel mai probabil în primul trimestru al anului 2020, a anunțat administratorul general al NASA, joi, cu ocazia unei vizite efectuate la o uzină a companiei private SpaceX, partener al agenției spațiale americane, informează AFP, preluat de Agerpres.
Compania SpaceX, condusă de antreprenorul Elon Musk, construiește pentru NASA capsula Crew Dragon pentru a asigura legătura între Terra și Stația Spațială Internațională (ISS), însă dezvoltarea acestui vehicul spațial a acumulat întârzieri, în special după explozia unei capsule în timpul testării la sol a motoarelor sale, în luna aprilie.
Întârzierile au generat o serie de tensiuni publice între NASA și SpaceX, dar Elon Musk a declarat joi, primindu-l pe administratorul general al NASA, Jim Bridenstine, la uzina companiei sale din Hawthorne, o suburbie a metropolei Los Angeles, că noul vehicul spațial va fi livrat la baza Cape Canaveral din Florida până la sfârșitul acestui an.
"Dacă totul va funcționa normal, se va întâmpla în primul trimestru al anului viitor", a declarat Jim Bridenstine în fața jurnaliștilor, referindu-se la lansarea primei misiuni cu echipaj la bord a capsulei Crew Dragon.
"Însă nu ne vom asuma riscuri inutile, deoarece siguranța astronauților noștri și succesul misiunii reprezintă prioritatea numărul unu", a adăugat el, alături de cei doi astronauți selectați pentru acel prim zbor spațial, Bob Behnken și Doug Hurley.
Printre obstacolele care rămân de trecut se află noi testări ale propulsoarelor, dar și ale parașutelor, al căror design a fost revizuit în urma unor teste cu rezultate nesatisfăcătoare. "Parașutele par a fi simple, însă conceperea lor nu este simplă deloc. Vrem să reușim 10 teste înainte de a trimite astronauți în spațiu", a precizat Elon Musk.
După retragerea din circulație a navetelor spațiale americane, NASA depinde în totalitate de Rusia pentru a-și trimite echipajele de astronauți pe ISS, contra unui tarif de 85 de milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulelor Soyuz.
Întârzierile acumulate în acest proiect erau deja de aproximativ trei ani atunci când SpaceX a reușit o primă misiune cu o capsulă Crew Dragon fără echipaj uman la bord, în luna martie, după o lansare reușită spre ISS și o revenire cu succes pe Terra. Primul zbor cu astronauți la bord ar fi trebuit să aibă loc în vara anului 2019, însă accidentul din aprilie a forțat SpaceX și NASA să efectueze o nouă serie de teste suplimentare.
"Sincer, dacă nu se întâmplă nimic într-un program de teste, aș spune că programul de teste nu este suficient de riguros", a afirmat Elon Musk.