NASA lansează prima misiune de testare a devierii unui asteroid

  • 24 Noiembrie 2021 08:29
NASA lansează prima misiune de testare a devierii unui asteroid

NASA efectuează prima sa misiune de testare a devierii traiectoriei unui asteroid. Misiunea spațială "Dart" ("Săgeata") va fi lansată miercuri dimineață spre unul dintre asteroizii care fac parte din așa-numita Centură de Asteroizi, care are traseul între orbitele planetelor Marte și Jupiter, scrie Rador.

Potrivit experților NASA asteroidul vizat iese mult în afara centurii și este mai apropiat de Pământ. Asteroidul este alcătuit, de fapt, din doi asteroizi, unul mai mare și unul mai mic, cel mic gravitând ca o lună în jurul asteroidului mai mare.

Testul NASA presupune ca sonda spațială să lovească suprafața asteoridului mai mic, pentru a-i devia traiectoria. Dacă "luna" asteroidului va fi deviată, chiar și cu foarte puțin, măsurătorile efectuate înaintea devierii vor fi comparate cu cele ulterioare devierii și astfel se poate analiza impactul avut asupra traiectoriei asteroidului mic. Potrivit calculelor, traiectoria sondei lansate va intersecta traiectoria asteroidului în octombrie 2022.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău