Nadejda Cebotari, despre campania ”Hai Moldova” | Este o prioritate pentru noi ca țară să dezvoltăm o conștiință ecologică sănătoasă

  • 07 Februarie 2020 14:41
Nadejda Cebotari, despre campania ”Hai Moldova” | Este o prioritate pentru noi ca țară  să dezvoltăm o conștiință ecologică sănătoasă

Elevi din 25 de instituții de învățământ din țară au fost instruiți cum să sorteze corect deșeurile reciclabile și cum să reducă din cantitatea de deșeuri produse. Ei au întreprins o vizită la o fabrică de sortare și reciclare din municipiul Chișinău unde s-au familiarizat cu procesul de valorificare a gunoiului. Copiii consideră că oamenii trebuie să fie mai grijulii față de mediul înconjurător și să colecteze separat deșeurile.

Copiii care au vizitat fabrica de sortare și reciclare a gunoiului sunt câștigătorii unui concurs de colectare a deșeurilor electronice care s-a desfășurat anul trecut în cadrul proiectului „Hai Moldova”.  Ei au făcut un tur prin toată fabrica unde au văzut cum sunt sortate o parte din deșeurile din Chișinău. Ghid le-a fost managerul fabricii, Vlada Balica care le-a vorbit despre daunele pe care le provoacă deșeurile depozitate în natură.

„Depozitarea în natură nu este că l-ai depozitat și ai uitat, deșeul se auto-inflamează, din cauza razelor solare. Este o incinerare necontrolată. Deșeurile ard și noi respirăm. Masa organică fermentează, CO2 merge în aer și noi respirăm, iar levigatul, toată moarea care se produce în urma fermentării, merge în râuri, în fântâni”, a spus Vlada Balica.

 

 

Zilnic, la fabrica de sortare și reciclare a gunoiului sunt aduse în jur de 600 de tone de deșeuri, cam jumătatea din cantitatea totală produsă în municipiul Chișinău. Aici se sortează și se reciclează materiale din plastic, aluminiu sau carton. Spre exemplu, din plasticul reciclat se prepară granule care, ulterior, sunt exportate în țări din Uniunea Europeană și utilizate la fabricarea ambalajelor pentru industria cosmetică.

Sortarea corectă a gunoiului protejează mediul înconjurător, au învățat elevii în această excursie.

”Am învățat cum să colectez corect deșeurilor și am aflat ce se întâmplă cu ele după ce noi le aruncăm așa cum nimerim. Trebuie neapărat să le sortăm deoarece trebuie să avem grijă de viitoarele generații.”

„Am învățat că trebuie să sortăm deșeurile, anume cele electronice într-o anumită cutie. Nouă ne pasă de viitorul nostru și totul începe de la noi.”

„Din această excursie eu am realizat că noi nu suntem destul de informați despre reciclare, despre faptul că deșeurile nu trebuie aruncate, ele trebuie reciclate, ca mai apoi din aceste deșeuri să fie realizată altă materie primă. Mediul în care trăim depinde, în mare parte, de noi.”

 

Coordonatorul proiectului “Hai Moldova”, Nadejda Cebotari, spune că elevii și profesorii au un spirit civic foarte dezvoltat și doresc să se implice în acțiuni care să prevină poluarea naturii.

 ”Școlile din republică doresc să se implice, doresc să cunoască informații, doresc să facă acțiuni concrete pentru că este o prioritate pentru noi ca țară acum să dezvoltăm o conștiință ecologică sănătoasă.”

În cadrul campaniei „Hai Moldova”, elevii au adunat peste o mie de tone de deșeuri electronice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău