Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează Târgul Meșterilor Populari

  • 12 Mai 2022 14:58
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează Târgul Meșterilor Populari

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează Târgul Meșterilor Populari, ce se va desfășura în curtea Muzeului, în data de 14 și 15 mai 2022, sâmbătă între orele 10.00 – 18.00 și duminică între orele 10:00-16:00.

Târgul are drept scop promovarea meșteșugurilor tradiționale, a meșterilor populari și a patrimoniului muzeal, fiind dedicat Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, care se desfășoară, în acest an, cu genericul Forța Muzeelor.

La Târg vor participa cunoscuți meșteri populari din toate domeniile: ceramiști, lemnari, țesători, pielari, meșteri ce împletesc fibre vegetale, confecționează salbe și instrumente muzicale.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, de la începutul colectării pieselor etnografice, a pus accent pe colecții ce reflectă ocupațiile de bază ale societății umane și cultura tradițională de pe teritoriul Basarabiei, iar mai târziu a Republicii Moldova. În acest context, colaborarea perpetuă cu meșterii populari, care a devenit o tradiție la Muzeu, oferă atât posibilitatea tinerilor meșteri să cunoască tradiția, cât și Muzeului să completeze permanent colecția etnografică.

În prezent, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală deține un patrimoniu de circa 210 mii de piese. În baza colecțiilor de scoarțe, de cămăși tradiționale, exponate împăiate, recuzită a teatrului popular de iarnă, a tradițiilor etnografice asociate zilei de 1 martie, sărbătorilor religioase sau practicilor agricole, se realizează expoziții temporare în cadrul Târgului Național al Covorului Covorul Dorului, Zilei Naționale a Portului Popular, Zilelor Europene ale Patrimoniului și altor evenimente dedicate culturii și naturii.

În contextul Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, Muzeul deschide larg ușile pentru o colaborare fructuoasă cu meșterii populari ce practică diferite genuri de artizanat, pentru  redescoperirea, recunoașterea și valorificarea patrimoniului cultural material și imaterial .

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău