Muzeul Național de Artă: expoziție dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea artistului plastic Igor Vieru
-
22 Noiembrie 2023 18:05
O expoziție dedicată împlinirii a o sută de ani de la nașterea artistului plastic, Igor Vieru, este inaugurată astăzi la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează Radio Chișinău.
Igor Vieru s-a născut la Cernoleuca, județul Soroca, în Regatul României, într-o familie de țărani, de la care descoperă și deprinde principalele sentimente umane, misterul creației, taina și curiozitatea creativității. Timpuriu, descoperă principiile camerei obscure. Fascinat de creionul tatei și de culorile pastelului, se produce scânteia curiozității cunoașterii, căreia vrea să-i pătrundă tainele, scrie președinta Uniunii Artiștilor Plastici, Florina Breazu, în introducerea catalogului de expoziție.
„Spațiul românesc s-a dovedit a fi benefic pentru formarea lui Igor Vieru, absoarbe și păstrează dulceața limbii române, a dragostei pentru cuvânt, pentru logos. Însușește concomitent cu pictura și disciplinele teoretice, care vor constitui fondul ideatic, vor alimenta firea sensibilă și însetată de cunoaștere cu valorile culturii naționale, autentice, cu obârșia atemporalității și profunzimii temporale a culturii naționale. Peste timp, în opera lui Igor Vieru, în subiecte, în soluționarea spațiului plastic, în detalii, culoare și pensulație se va resimți influența picturii de sorginte bizantină și a clasicilor picturii românești: Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Nicolae Tonitza, pe care i-ar fi descoperit inițial în colecțiile Muzeului Național de Artă al României. În 1944, forțat de evenimente vitrege, revine în Basarabia, unde descoperă o atmosferă devastatoare, sărăcie, foamete și deportări. În perioada anilor 1946-1949 studiază la Școala de Arte Plastice din Chișinău, înmatriculat în anul trei de studii, în clasa profesorului Rodion Gabrikov, însușește desenul riguros și formula impresionistă, care este aplicată selectiv în pictura de plein-air. Preferă atmosfera și lumina, păstrează rigoarea formei, omite, însă, divizarea pensulației și aplicarea culorilor pure”, a explicat Florina Breazu.
Expoziția comemorativă prezintă 42 de tablouri și subliniază aportul adus de Igor Vieru în patrimoniul național. Publicul este așteptat până pe 14 ianuarie.