Motorina și benzina se scumpesc din nou. ANRE vine cu un șir de explicații
-
29 Martie 2022 12:28
În continuarea comunicatului anterior al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din 28.03.2022, conform Metodologiei de calcul a ANRE, determinarea prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se bazează pe valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare corelată la cursul de schimb leu/dolar, la care se adaugă acciza, taxa pe valoare adăugată (TVA) și marja comercială specifică (stabilită semestrial de ANRE). Astfel, metoda de calculare a prețului maximal de către Agenție este aceeași ca și în cazul prețurilor stabilite de către companii în cadrul tranzacțiilor internaționale, fapt ce permite ca efectul unei creșteri sau scăderi a prețurilor produs într-o zi exactă să fie amortizat print-o valoare medie. Prin urmare, orice scădere sau creștere a prețului pe piețele internaționale, este resimțită abia peste câteva zile la pompele stațiilor de alimentare din Republica Moldova.
Astfel, pentru ziua de 30 martie 2022 sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:
Pentru benzina COR 95 – 27,17 lei/litru, cu șase bani mai mult.
Pentru motorină – 27,25 lei/litru, cu 28 de bani mai mult decât astăzi.
ANRE explică că pe parcursul lunii martie, piețele internaționale au înregistrat două valuri consecutive de creștere a cotațiilor la produsele petroliere. Acestea reprezintă consecința directă a evenimentelor tragice din Ucraina și a sancțiunilor impuse Federației Ruse. Cel mai mult s-a făcut resimțită oferta redusă de motorină în raport cu cererea, statele europene fiind cele mai expuse. Importurile din Federația Rusă reprezintă aproximativ 15% din consumul de motorină al Europei, iar rafinăriile de pe continent importă și petrol din Rusia pentru a produce local carburanți pentru piața europeană. Dacă anterior prețul motorinei pe piețele internaționale era mai ieftin cu 30-120 $/tona, atunci pe parcursul lunii martie acesta a ajuns să depășească prețul benzinei, în unele zile fiind mai mare cu 100-170 $/tona.
Prin urmare, primul val de creștere a prețurilor pe plan internațional a început la 28.02.2022 și a durat până la 08.03.2022. Consumatorii din Republica Moldova au simțit efectele acestuia până la data de 15 și 16 martie, atunci când prețurile au atins valori maximale. În acest caz este important de menționat că, media cotațiilor Platts pentru 14 zile utilizată la calculul prețurilor de către ANRE, a avut o creștere cu mult mai lină decât cotațiile la zi, fapt ce a amortizat în timp șocul scumpirilor imediate. Astfel, dacă valorile zilnice ale cotațiilor au crescut în primul val cu 278 $/tona la benzină și cu 529 $/tona la motorină, atunci media pentru 14 zile utilizată de către ANRE în valorile sale de vârf a fost mai mică decât cotațiile maximale cu 132,35 $/tona la benzină și cu 275 $/tona la motorină.
În perioada 9-16 martie a urmat o perioadă de descreștere a prețurilor la burse și corespunzător începând cu data de 16 martie au urmat o curbă de scădere a prețurilor la pompă în Republica Moldova. Spre regret, începând cu data de 17 martie piețele internaționale au intrat în al doilea val de creșteri care din 24-25 martie a început să se resimtă și în Republica Moldova. Astfel, din data de 16 martie până la data de 24-25 martie, al doilea val de creșteri a majorat cotațiile cu 156,25 $/tona la benzină și 320 $/tona la motorină care, în următoarele zile, va mai dicta trendul mediei calculate de către ANRE.