Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a întrunit doar 35 de voturi

  • 11 Decembrie 2013 20:01
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului a întrunit doar 35 de voturi

Parlamentul a respins astăzi o nouă tentativă a opoziției comuniste de a demite guvernul condus de Iurie Leancă, aceasta fiind a treia moțiune de cenzură din ultimele două luni.

Pentru moțiune au votat deputații comuniști și cei din grupul socialiștilor care au întrunit împreună 35 de voturi.

Moțiunea a fost depusă săptămâna trecută de deputații comuniști, care au acuzat guvernul de trădarea intereselor statului prin negocierea și parafarea Acordului de asociere cu UE. În discursul său în parlament, Iurie Leancă a respins aceste acuzații, menționând că Republica Moldova va avea doar de beneficiat în urma asocierii și apropierii de Uniunea Europeană.

În același timp, Iurie Leancă a amintit că până nu demult și Partidul Comuniștilor opta pentru integrarea europeană a țării.

Majoritatea parlamentară a sprijinit continuarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. De asemenea, președintele parlamentului, democratul Igor Corman a chemat opoziția să renunțe la intenția de a demite guvernul și să participe la procesul de europenizare a țării.

Pe de altă parte comuniștii au criticat modul în care guvernul a negociat Acordul de asociere susținând că apropierea de Uniunea Europeană nu ar corespunde intereselor Republicii Moldova. Deputatul PCRM, Igor Vremea

Amintim că Republica Moldova a parafat acum două săptămâni Acordul de asociere cu Uniunea Europeană pe care speră să-l semneze până în luna septembrie 2014. De asemenea, cetățenii moldoveni ar putea obține anul viitor și dreptul de a călători fără vize în Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău