Moscova vrea un „acord de garanții” între Chișinău și Tiraspol și îndeamnă la o politică a „pașilor mici”

  • 05 Decembrie 2017 12:08
Moscova vrea un „acord de garanții” între Chișinău și Tiraspol și îndeamnă la o politică a „pașilor mici”

Moscova insistă asupra unui acord de garanții a executării înțelegerilor la care au ajuns Chișinăul și Tiraspolului. Declarații în acest sens a făcut viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, chemând cele două părți să se concentreze asupra unei așa-zise politici a „pașilor mici”.

Încercările de forța reglementarea problemei transnistrene ar putea avea efecte inverse, a declarat Karasin, cu referință la identificarea unei soluții politice a conflictului dintre Chișinău și Tiraspol.

Potrivit lui Grigori Karasin, citat de publicația rusească „Izvestia”, Moscova a prezentat un proiect al acestui acord de garanții în cadrul rundei de negocieri în formatul 5+2 de la Berlin, din 2016, iar acum ar timpul potrivit ca acesta să fie semnat, luând în considerația rezultatele recentelor tratative de la Viena.

Pe lângă asta, diplomatul rus afirmă că un impuls procesului de negocieri ar fi fost dat de întâlnirile dintre președintele Igor Dodon și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, de la începutul acestui an. Anume după acestea, autoritățile transnistrene ar fi mers în întâmpinarea Chișinăului, clasând 10 dosare deschise împotriva unor polițiști moldoveni de la Bender, însă Guvernul de la Chișinău ar fi așteptat cu răspunsul până la sfârșitul lunii noiembrie, mai spune Karasin.

Sub influența mediatorilor, Chișinăul ar fi acceptat semnarea celor patru protocoale: cu privire la apostilarea actelor transnistrene de studii superioare, colaborare în domeniul comunicațiilor mobile, folosirea de către fermierii moldoveni a terenurilor agricole din stânga Nistrului și funcționarea școlilor cu predare în limba română, pretinde viceministrul rus de Externe.

Publicația rusească îl citează, de asemenea, pe deputatul socialist Vladimir Țurcan, care afirmă că un acord de garanții ar fi într-adevăr necesar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău