Moscova strânge lațul în jurul gâtului Moldovei (Revista presei)

  • 20 Iunie 2016 10:08
Moscova strânge lațul în jurul gâtului Moldovei (Revista presei)

Revista presei din 20 iunie 2016

Moscova strânge lațul în jurul gâtului Moldovei, titrează Evenimentul Zilei. Ziarul atenționează că ”la cele trei puncte nevralgice ale R. Moldova – Bălți, Comrat și Orhei – se adaugă și tendințele segregaționiste crescânde ale etnicilor bulgari din sudul Republicii Moldova. În plan politic, socialiștii proruși au intrat deja în campanie electorală și duc o luptă de gherilă în Parlament pentru erodarea politică a partidelor din arcul guvernamental. Nici Tiraspolul nu stă degeaba și își întărește pozițiile inflexibile în negocierile cu Chișinăul. Germania pune presiune pe oficialii de la Chișinău să accepte o serie de condiții nefavorabile Chișinăului... Concluzionând, Evenimentul Zilei scrie că planul Kozak de federalizare a R. Moldova se conturează la nivel practic chiar sub ochii și reacțiile neputincioase ale Chișinăului și este mai real ca niciodată.

Într-o analiză pe IPN, expertul Dionis Cenușă atenționează că democrația moldovenească va rămâne neputincioasă dacă valorile democratice și inițiativele vin doar din partea unei minorități din societate. Atașamentul moldovenilor față de democrație este net inferior modului cum aceștia percep importanța bunăstării, scrie autorul, amintind și de rezultatele sondajului Institutului Republican Internațional (IRI) din martie 2016, care artă că doar 35% dintre moldoveni consideră că democrația este mai necesară decât situația financiară.

Într-un editorial din Timpul, Silviu Tănase constată că ”guvernarea actuală de la Chișinău, prin prostia ei specifică moldovenească, a mai ratat un an, în care putea obține independență energetică, iar astfel putea exclude un subiect de presiune asupra Republicii Moldova. Autorul subliniază că fără o relație economică cu România, fără posibilitatea de a obține cetățenie română, fără perspectiva de a obține independență energetică prin interconectările cu România, Republica Moldova n-ar fi avut niciun fel de șansă să genereze ceva util pentru cetățenii săi. Interesele cetățenilor nu sunt pro-est sau pro-vest, dar ele pot fi atinse prin politici înțelepte, care ar permite o dezvoltare profundă și rapidă cu România (vestul) și una tolerantă cu estul (Moscova), susține autorul.

Totodată, Timpul aduce 10 motive de ce Dodon nu trebuie să ajungă președinte. Printre acestea sunt, potrivit ziarului Timpul, trecutul corupt, faptul că Dodon este adeptul teoriilor staliniste despre moldovenism, precum și a celor de federalizare a R. Moldova.

Ziarul Național îl citează pe noul președinte al Partidul Liberal Democrat, Viorel Cibotaru, care optează pe un candidat unic la alegerile prezidențiale, inclusiv din partea societății civile. Politicianul afirmă că nu s-a discutat deocamdată nicio candidatură pentru funcția de șef al statului.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău