Moscova îi cere Washingtonului ca toți militarii americani să părăsească Siria

  • 24 Octombrie 2019 16:02
Moscova îi cere Washingtonului ca toți militarii americani să părăsească Siria

Rusia a cerut joi ca orice soldat american rămas în Siria să părăsească această țară, denunțând totodată SUA drept forță de ocupație a Siriei devastate de război, relatează agenția DPA, preluat de Agerpres.

''În ce privește prezența soldaților americani în Siria, poziția noastră este binecunoscută. Numai unitățile rusești sunt prezente în Siria în mod legitim, la cererea conducerii Siriei'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

SUA și-au retras brusc forțele din nordul Siriei la începutul acestei luni, cu câteva zile înainte ca aliatul ei din NATO, Turcia, să înceapă o ofensivă militară împotriva milițiilor kurde din regiunea protejată anterior de trupe americane.

Rusia, principalul aliat al regimului sirian, a ajuns săptămâna aceasta la un acord cu Turcia care prevede că cele două țări vor controla în comun părți din nordul Siriei vizate de ofensiva turcă, fiind astfel oprită această ofensivă, dar în același timp militanții kurzi se văd astfel forțați să părăsească respectivele zone.

Președintele Donald Trump, care a ordonat retragerea trupelor americane din Siria, a declarat într-un mesaj televizat că efective reduse ale trupelor americane vor rămâne totuși în Siria, în special pentru a proteja instalațiile petroliere. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău