Moscova examinează cooperarea cu Budapesta în domeniul livrărilor de gaze rusești
-
18 Februarie 2015 11:03
Președintele rus Vladimir Putin a promis că Moscova va examina favorabil cooperarea cu Budapesta în domeniul livrărilor de gaze rusești.
Vladimir Putin a efectuat marți, 17 februarie, o vizită în Ungaria, în cadrul căreia a purtat convorbiri cu partea ungară pe tema livrărilor de gaze rusești în Ungaria. Potrivit Rador, în finalul rundei de convorbiri cu premierul Ungariei Viktor Orbán, cele două delegații au semnat o serie de documente bilaterale: Memorandumul de înțelegere între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Ungariei privind desfășurarea unui program de pregătire a personalului ungar în domeniul energiei nucleare, Acordul privind cooperarea interegională între cele două state, Acordul privind cooperarea în domeniul învățământului și cel privind cooperarea în domeniul sănătății.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și omologul său ungar Péter Szijjártó au încheiat un acord și un schimb de note privind deschiderea unui Consulat al Ungariei în orașul Kazan din Rusia.
Tema centrală a discuțiilor de la Budapesta a fost livrarea gazelor rusești în Ungaria. Președintele rus, Vladimir Putin, a promis că Moscova "ar putea examina favorabil" aspectele legate de cooperarea cu Budapesta în acest domeniu. Președintele Putin a declarat că Rusia nu poate continua realizarea proiectului South Stream. "Ținem mult la reputația de furnizor sigur de resurse energetice în Europa și în Ungaria. Am ajuns la înțelegerea că vom soluționa favorabil unele aspecte pe care le-a ridicat partea ungară în cadrul convorbirilor de astăzi și am ajuns la înțelegerea ca toate aceste probeleme vor fi soluționate", a anunțat președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul conferinței de presă susținută în încheierea ?onvorbirilor purtate cu premierul ungar la Budapesta.
Putin a precizat că are în vedere contractele de livrare a gazelor naturale din Rusia în Ungaria, după 2015, precum și "alte aspecte legate de folosirea depozitelor de gaze rusești". Președintele Putin a amintit că Federația Rusă "a fost nevoită să renunțe la proiectul privind construirea gazoductului South Stream.
"Consider că experiența pe care am acumulat-o cu partenerii ungari, crearea unei întreprinderi comune, poate fi folosită și în extinderea activității noastre cu partenerii turci la așa-zisul "Torentul turcesc", a declarat Putin. Potrivit declarațiilor sale, "aici există mai multe variante". "Suntem dispuși să le examinăm cu absolut toți cei interesați de desfășurarea unei activități comune", a dat asigurări liderul rus. În opinia sa, "Importanța Ungariei ca piață de desfacere pentru hidrocarburile rusești și ca potențială țară tranzitoare de gaze naturale rusești nu s-a redus pentru Rusia". "Suntem deschiși la dialog și la parteneriat reciproc avantajos în cadrul noului traseu de livrare a resurselor energetice rusești", a menționat președintele Federației Ruse.
"Ungaria are nevoie de Rusia, iar pentru noi este important ca piața din Rusia să fie deschisă pentru producția ungară și ca Ungaria să primească resurse energetice din Rusia", a mai spus Putin.
În replică, premierul ungar Viktor Orbán a menționat faptul că Rusia și Ungaria au stabilit la nivel politic condițiile de livrare a gazului rusesc. "Acordul politic există, a rămas să fie soluționate aspectele tehnice", a precizat Viktor Orbán. Potrivit afirmațiilor șefului Guvernului de la Budapesta: "Acesta va permite crearea unor condiții pentru o aprovizionare stabilă cu energie a industriei ungare și a cetățenilor". El a mai subliniat faptul că "Ungaria este interesată de livrări sigure de materie primă energetică din Federația Rusă".
"Potrivit contractului în vigoare, Ungaria va putea utiliza gazele rusești stocate și nefolosite, conform sistemului de plată ulterioară", a continuat premierul ungar. De asemenea, potrivit afirmațiilor sale, partea ungară renunță la vechiul sistem de plată "primești-plătești". Viktor Orbán a mai anunțat că Ungaria este interesată de construirea unui gazoduct de tranzitare a gazelor din sudul țării, care să traverseze întreg teritoriul Ungariei.
Potrivit aprecierilor lui Putin, Rusia și Ungaria au un potențial imens pentru extinderea cooperării în sectorul economic. "Obiectivul central în actuala etapă este modificarea tendinței de reducere a volumului schimburilor comerciale", susține șeful statului rus.
Rosatom, Agenția rusă pentru Energie Atomică, nu exclude posibilitatea construirii a încă două blocuri pentru Centrala Nucleară Paks. Președintele rus, Vladimir Putin a enunțat că unul dintre sectoarele cele mai importante de cooperare este sectorul energiei nucleare, în special se are în vedere construirea cu ajutorul Rusiei a două noi blocuri pentru Centrala Nucleară Paks din Ungaria. Putin a reiterat faptul că "valoarea acestui contract este de 12 miliarde de euro, iar 80% din valoarea acestuia, aproape10 miliarde de euro vor fi oferite părții ungare de Rusia drept credit cu facilitatea la rambursare pentru o perioadă de 30 de ani" "Este o afacere extrem de profitabilă", a dat asigurări Putin.
Președintele rus a constatat că Rusia va livra Ungariei 80% din necesarul de petrol și 75% din necesarul de gaze naturale. Potrivit estimărilor lui Putin, cele două state au oportunități multiple pentru proiectele comune din sectorul energetic. Drept exemplu el a dat explorarea zăcămintelor de țiței din Siberia Occidentală de către Concernul ungar MOL, care preconizează să ridice considerabil volumul extracțiilor de petrol. "Indiscutabil că vom ajuta și vom contribui la acestea", a dat asigurări liderul de la Kremlin.
În cadrul conferinței de presă comună, premierul Ungariei a menționat inoportunitatea izolării Rusiei de Europa. "Sancțiunile aplicate împotriva Rusiei și măsurile întreprinse în replică de Federația Rusă au adus doar prejudicii", a indicat premierul ungar. Potrivit declarațiilor lui Orban, "relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia trebuie restabilite cât mai urgent".
Președintele rus, Vladimir Putin a dat asigurări că Rusia și Ungaria pot coopera în domeniul industriei agrare și alimentare, în pofida sancțiunilor aplicate. "Consider că activitatea comună pentru deschiderea unor întreprinderi în sectorul industriei agrare și alimentare ne va ajuta să depășim situația creată de pe urma sancțiunilor aplicate de Rusia la livrările producției agroalimentare din Europa, în replică la sancțiunile aplicate împotriva Rusiei de UE, a mai spus președintele rus. El a dat exemplu construirea în regiunea Sverdlovsk a unei fabrici din industria de prelucrare a cărnii, precum și demararea unor proiecte în domeniul sănătății. "Absolut toate aceste investiții vor fi bine protejate", a promis Putin.
În cadrul conferinței de presă de la Budapesta, președintele rus a abordat și subiectul reglementării crizei din Ucraina. "Sper că acordurile de pace de la Minsk vor fi respectate de ambele părți și vor reuși să meargă pe calea reglemenătrii acestui conflict dificil", a mai spus Putin. Vladimir Putin a declarat că el este mai degrabă "optimist și nu pesimist" în ceea ce privește realizarea acordurilor de la pace de la Minsk. Șeful statului rus a adăugat că Rusia dispune de date potrivit cărora Ucrainei i se furnizează armament din străinătate. "Sunt ferm convins de faptul că, indiferent ce fel de armament și indiferent cine furnizează armamentul, numărul victimelor ar putea crește și rezultatul va fi același, ca cel de până acum", a declarat Putin. El a explicat că "marea majoritate a militarilor din Ucraina nu doresc să participe la un război fratricid, cu atât mai mult departe de casă, iar insurgenții din Donbas sunt motivați să-și apere famiile".
Putin este convins că absolut totul ceea ce se petrece în momentul de față în aceste teritorii are legătură cu faptul că autoritățile de la Kiev au luat decizia, pentru a treia oară, de a folosi armata și de a continua luptele. "La început a făcut acest lucru domnul Turcinov, semnând un decret privind desfășurarea unei așa-zise operațiuni antiteroriste, apoi președintele Poroșenko a luat decizia de a relua luptele și, iată, acum pentru a treia oară", a atras atenția Putin. "Nu se va termina... dacă aceste persoane, care iau decizii și sunt iresponsabile, nu vor înțelege și nu vor ajunge la concluzia că nu se poate soluționa această problemă pe cale militară, ci doar pe cale pașnică și că trebuie să te poți înțelege cu o parte din populația țării tale și să asiguri interesele lor legale și drepturile lor".
În cadrul conferinței de presă comună, președintele Vladimir Putin a declarat că îl va invita personal pe omologul său ungar János Áder la Parada Victoriei din 9 mai de la Moscova.