Moscova condamnă demolarea de monumente sovietice în țările baltice și posibilitatea suspendării vizelor pentru cetățenii ruși
-
30 August 2022 13:05
Ministerul rus al Afacerilor Externe a condamnat marți demolarea de monumente din epoca sovietică în statele baltice, pe care a calificat-o drept "rusofobie", și a atenționat că acest lucru va avea impact asupra relațiilor bilaterale, informează Reuters.
Într-un comunicat formulat pe un ton dur, Moscova a acuzat de asemenea Letonia, Lituania și Estonia de xenofobie și discriminare, afirmând că aceste țări își tratează minoritățile ruse ca pe "oameni de categoria a doua".
"Ceea ce se întâmplă acum în țările baltice este inacceptabil pentru noi și în mod cert va afecta starea relațiilor bilaterale cu aceste țări, care deja sunt într-un total declin", a subliniat ministerul rus.
Joia trecută, Letonia a demolat la Riga un monument emblematic ce data din epoca sovietică, în conformitate cu legislația modificată după invazia rusă asupra Ucrainei și în pofida protestelor minorității ruse din această republică baltică, transmite AGERPRES.ro.
Letonia, la fel ca vecinii săi baltici Lituania și Estonia, face parte din Uniunea Europeană (UE) și din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și s-a poziționat în mod ferm în sprijinul Ucrainei după declanșarea invaziei ruse.
Tot marți, Kremlinul a condamnat apelurile unor lideri europeni de a interzice acordarea de vize pentru turiștii ruși, afirmând că astfel de propuneri sunt "iraționale" și constituie cea mai recentă manifestare a agendei antirusești a Occidentului, transmite Reuters.
În cadrul unei reuniuni care a început la Praga, miniștrii de externe ai țărilor din UE vor discuta apelurile țărilor baltice și ale altor câteva state membre de a suspenda eliberarea de vize pentru ruși pentru acces în Spațiul Schengen.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și-a exprimat marți speranța că vizita delegației Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) va avea loc și a subliniat că această vizită este în interesul Rusiei. "Suntem interesați de această vizită și o așteptăm de multă vreme", a spus Peskov.
Centrala de la Zaporojie, unde sunt situate șase din cele 15 reactoare ucrainene, a fost luată sub control de trupele ruse la începutul lui martie, la scurt timp după declanșarea invaziei la 24 februarie.
Kievul și Moscova se acuză reciproc de bombardarea împrejurimilor complexului nuclear, pe malul Niprului, și de punerea lui în pericol.