Moscova acuză instalarea unei brigări de blindate americane suplimentare în apropierea frontierelor sale

  • 12 Octombrie 2017 17:55
Moscova acuză instalarea unei brigări de blindate americane suplimentare în apropierea frontierelor sale

Moscova a denunțat joi presupusa instalare a unei brigăzi blindate americane suplimentare la frontierele sale, apreciind că aceasta încalcă acordurile încheiate între NATO și Rusia, ceea ce Statele Unite au dezmințit, scrie news.ro.

În Polonia și în țările baltice, ”trupele celei de a 3-a Brigăzi blindate (americane) ar trebui să înlocuiască militari din a 2-a Brigadă blindată a forțelor americane, pentru a nu încălca Actul fondator NATO-Rusia semnat în 1997”, a declarat într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Însă, în loc să părăsească teritoriul, ”a 2-a Brigadă blindată a Statelor Unite a sosit discret în Polonia și s-a instalat acolo cu vehiculele blindate”, a denunțat un purtător de cuvânt al ministerului, Igor Konașenkov.

”Iar între timp, echipamentul milittar al celei de a 3-a Brigăzi blindate americane a rămas în Polonia și în țările baltice”, a adăugat el, afirmând că asta înseamnă că o brigadă suplimentară a fost ”desfășurată de facto” în apropierea frontierelor ruse.

Ambasada Statelor Unite la Varșovia a dezmințit orice desfășurare a vreunei brigăzi, explicând într-un comunicat că este vorba despre înlocuirea unităților deja existente la fața locului, în cadrul unui batalion NATO instalat în primăvară.

Moscova estimează, la rândul ei, că această nouă desfășiurare are loc în urma ”isteriei” NATO din timpul exercițiilor ruso-belaruse ”Zapad-2017” (Vest-2017), care s-au desfășurat în perioada 14-20 septembrie.

Aproximativ 12.700 de militari belaruși și ruși au fost desfășurați atunci în Belarus, în cadrul acestor manevre, potrivit Moscovei, însă Lituania și Estonia au acuzat că în cadrul exercițiului au fost mobilizați, în realitate, aproximativ 100.000 de militari.

”Toată această isterie a țărilor baltice și polonezilor cu privire la «amenințarea rusă» în timpul Zapad-2017 a fost o perdea de fum pentru această operațiune a Pentagonului” - presupusa desfășurare a unei brigăzi americane la frontierele ruse, a dat asigurări Konașenkov.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,04
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
8
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău