Moldtelecom a semnat un contract exclusiv cu Deutsche Telekom Global
-
27 Octombrie 2021 18:15
Compania SA Moldtelecom și Deutsche Telekom Global Carrier (TGC) au semnat un contract de parteneriat exclusiv privind prestarea de către TGC a serviciilor wholesale de terminare a traficului internațional de voce, începând cu 1 noiembrie 2021, transmite IPN.
Agenția Proprietății Publice menționează într-un comunicat de presă că evenimentul a avut loc după o procedură extinsă de licitație privind selectarea operatorului care va presta servicii wholesale de terminare a traficului internațional de voce.
Directorul APP, Eugeniu Cozonac, a subliniat faptul că acest lucru va genera un șir de beneficii corporațiilor, dar și clienților simpli. „Bineînțeles, grație acestui parteneriat de durată, Moldtelecom va beneficia de condiții comerciale avantajoase de terminare a traficului generat de abonații săi, spre toate destinațiile internaționale. Sunt convins că astfel calitatea serviciilor de telefonie se va îmbunătăți. În plus, conectarea Republicii Moldova cu restul țărilor lumii este absolut importantă și la nivel corporativ”, a spus Eugeniu Cozonac.
Telekom Deutscheland GmbH va colecta traficul voce din rețelele tuturor operatorilor internaționali cu destinația rețelei fixe și mobile Moldtelecom, iar costurile companiei pentru apelurile internaționale vor fi asemănătoare cu tarifele de interconectare oferite de operatorii internaționali. În plus, Deutsche Telekom Global Carrier va furniza serviciul Freephone International (IFS/UIFN), servicii de anti-fraudă care au ca scop prevenirea, identificarea și încetarea cazurilor de fraudă pentru protecția traficului de voce internațional.
„Compania Moldtelecom va beneficia de cea mai nouă tehnologie și expertiză care va reduce considerabil riscurile posibile și va contribui la îmbunătățirea ofertei existente pentru a oferi clienților o experiență mai bună, oferte mai avantajoase, astfel valorificând potențialul nostru de a fi membru conștient al comunității globale”, a declarat directorul general SA Moldtelecom, Viorel Postolachi.
Nicholas Nikrouyan, vicepreședinte al Voice&Mobile Solutions la Deutsche Telekom Global Carrier, a declarat că, datorită faptului că terminarea traficului internațional de voce va trece prin puține conexiuni, calitatea conectării telefonice va crește semnificativ. „Așteptăm cu nerăbdare rezultatele parteneriatului nostru care vor contribui la creșterea și dezvoltarea ambelor companii pe piața europeană”, a adăugat Nicholas Nikrouyan.
Telekom Deutscheland este un operator cu peste 20 de ani de experiență pe piața internațională de comunicații angro.