Moldovenii rămân fideli tradiției sovietice, de a-l aștepta pe Moș Crăciun înainte de Anul Nou
-
17 Iulie 2013 12:23
Deși până la Crăciun au mai rămas câteva zile, puțini moldoveni se grăbesc să își împodobească bradul. Mulți dintre ei rămân fideli tradiției datând din perioada sovietcă, de a-l aștepta pe Moș Crăciun înainte de Anul Nou. Comercianții de la Piața Central
Deși până la Crăciun au mai rămas câteva zile, puțini moldoveni se grăbesc să își împodobească bradul. Mulți dintre ei rămân fideli tradiției datând din perioada sovietică, de a-l aștepta pe Moș Crăciun înainte de Anul Nou. Comercianții de la Piața Centrală speră să vândă mai multe globuri și ghirlande colorate săptămâna viitoare.
Colega noastră Natalia Zaharescu s-a interesat cum decurg pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și relatează.
Comerciații din Piața Centrală a Chișinăului își laudă marfa, despre care spun că este pentru toate buzunarele și toate gusturile, dar vânzările sunt încă modeste.
Cumpărătorii susțin că sunt în căutare de jucării pentru brad, dar deocamdată au cumpărat doar cadouri pentru copii de Sfântul Nicolae, pe care creștinii ortodocși de stil vechi îl serbează astăzi.
Alți cumpărători, mai pesimiști, spun că, din cauza grijilor cotidiene, nu simt spiritul sărbătorilor ce se apropie.
Potrivit vânzătorilor din piața centrală a capitalei, prețurile la globuri nu diferă foarte mult de cele afișate anul trecut. Ele variind între un leu și 6 lei. Ghirlandele costă între 3 și 5 lei bucata. Cele electrice costă între 30 și 60 de lei, iar prețul brazilor din plastic începe de la 20 de lei pentru cei de dimensiuni mici, și ajunge la câteva sute de lei pentru brazii de peste un metru și jumătate. Brazii naturali cu o înălțime de aproximativ 1 metru costă de la 100 la 400 de lei, în funcție de înălțime.
Audio: Relatează Natalia Zaharescu