Moldovenii din Italia, Spania sau Grecia riscă să rămână fără pensie
-
30 Ianuarie 2013 10:55
O parte dintre moldovenii care muncesc legal în state ca Italia, Spania sau Grecia riscă să rămână fără pensie atunci când vor ajunge la vârsta de pensionare, pentru că Republica Moldova nu are încă încheiate acorduri de asistență socială cu aceste țări.
Acordurile de asistență socială pe care Republica Moldova le are încheiate cu un șir de state, în acest moment 8 la număr, garantează moldovenilor care muncesc legal peste hotare dreptul la pensie în ambele țări.
Pentru a beneficia de pensie în Republica Moldova, acești cetățeni trebuie să contribuie cel puțin 15 ani la fondul de pensii la noi în țară, potrivit șefei Direcției politici de asigurări sociale, din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Laura Grecu, citată de Info-Prim.
În cazul în care o persoană muncește peste hotare, dar are domiciliul în Republica Moldova, la vârsta de pensionare trebuie să depună o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale. Cererea este expediată și în statul în care a muncit persoana. În acest moment Ministerul Muncii este în proces de negocieri cu Polonia, Lituania, Ungaria, însă este greu de spus când vor fi încheiate astfel de acorduri, pentru că procedura de ratificare este anevoioasă, explică autoritățile.