Moldovagaz cere ANRE-ului să reducă prețul la gazele naturale

  • 05 Iunie 2023 09:00
Moldovagaz cere ANRE-ului să reducă prețul la gazele naturale

„Moldovagaz” a transmis Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o cerere de reducere a tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali până la 16 lei și 49 de bani mia de metri cubi, de la 29 de lei și 27 de bani, sau cu 36,8% mai puțin decât în prezent. Un anunț în acest sens a făcut șeful întreprinderii, Vadim Ceban.

Potrivit unui comunicat al Moldovagaz, principalul factor pentru revizuirea tarifelor este scăderea semnificativă a prețurilor la gazele naturale, achiziționate de la Energocom pentru necesitățile consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, în conformitate cu decizia Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale.

Astfel tariful în punctele de ieșire din rețelele de transport urmează să constituie 13 978 de lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 43,9% mai puțin în comparație cu cel existent. În punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă tariful urmează a fi stabilit la nivelul de 14 454 de lei pentru o mie de metri cubi, celor de presiune medie – 15 476 de lei, iar celor de presiune joasă – 18 456 de lei pentru o mie de metri cubi.

Tariful pentru gazele naturale la prețuri reglementate și data de la care acesta urmează să intre în vigoare urmează a fi aprobate de ANRE într-o ședință publică.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău