Moldova Youth Forum revine cu o nouă ediție, la Bălți. Maia Sandu și Siegfried Mureșan vor fi invitații speciali ai evenimentului
-
14 Iunie 12:02
Moldova Youth Forum revine cu o nouă ediție, care, în acest an, se va desfășura în orașul Bălți, în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, în perioada 29-30 iunie, și va întruni peste 300 de tineri din toate regiunile Republicii Moldova. Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu mai mulți paneliști experimentați în diverse domenii, atât pe plan național, cât și internațional, dar și să beneficieze de ateliere de lucru, transmite Radio Chișinău.
Forumul își propune să ofere tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, o platformă pentru a descoperi strategii și metode inovative de participare în dezvoltarea programelor și politicilor pentru comunitățile lor. De asemenea, evenimentul va facilita dialogul dintre tineri și politicieni pentru a susține procesele democratice.
Printre vorbitorii principali ai evenimentului se numără:
- Maia Sandu, președinta Republicii Moldova;
- Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European;
- Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
- Charles Michel, președintele Consiliului European;
- Pawel Zalewski, secretar de stat al Poloniei.
În cele două zile ale evenimentului, tinerii vor avea ocazia să participe la diverse paneluri și ateliere axate pe subiecte precum: dezvoltarea durabilă, incluziunea și diversitatea, securitatea regională, sănătatea mintală, antreprenoriatul, inovația digitală.
Persoanele interesate sunt îndemnate să completeze acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 16 iunie.
Organizatorii evenimentului menționează că formularele incomplete sau transmise după termenul-limită nu vor fi examinate. Doar persoanele selectate vor primi un e-mail de confirmare.
Participanții vor fi asigurați cu alimentație și cazare. Transportul va fi organizat din Chișinău și Cahul (va trece și prin Comrat). În cazul participanții locuiesc în afara acestor orașe, organizatorii nu vor rambursa deplasarea spre/din localitate.