Moldindconbank rămâne sub administrația temporară a BNM deși are un nou acționar majoritar (Mold-street)
-
25 Octombrie 2019 14:35
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis prelungirea cu încă trei luni, până pe 20 ianuarie 2020, a mandatelor administratorilor temporari ai Moldindconbank, informează Mold-street.com.
La mijloc ar fi procedurile de verificare de către BNM a noilor membri ai Consiliului Băncii, aleși la finele lunii iunie de acționari, dar și alte elemente mai nou apărute.
Cine sunt administratorii termporari
Potrivit BNM, banca activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.
Funcția de administrator temporar și președinte la Moldindconbank este exercitată în continuare de Victor Cibotaru.
Amintim că bulgarii de la Doverie-Invest au achiziționat 77,62% din acțiunile Moldindconbank.