Moldelectrica cere ajutor de avarie din România după atacurile asupra sistemului energetic ucrainean

  • 06 Decembrie 2025 14:47
Moldelectrica cere ajutor de avarie din România după atacurile asupra sistemului energetic ucrainean

Ca urmare a atacurilor asupra sistemului energetic al Ucrainei, în zona aflată în proximitatea Republicii Moldova, un grup energetic important a fost deconectat, iar liniile de interconexiune care deservesc țara noastră sunt încărcate aproape de limită. Din cauza depășirii fluxului planificat, Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie din România, preventiv pe următoarele câteva ore.

Aceasta va menține funcționarea sigură a sistemului electroenergetic și va preveni eventuale suprasarcini, se menționează într-un comunicat al întreprinderii, plasat pe pagina sa de Facebook. 

Totodată, autoritățile îndeamnă cetățenii să consume energia în mod rațional, în special în intervalele de vârf, pentru a reduce riscul de suprasarcină și eventuale deconectări.

„Monitorizăm în permanență evoluțiile și vom reveni cu informații suplimentare atunci când situația o va impune”, se mai menționează în comunicatul întreprinderii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
19,87
Cer acoperit de nori
Umiditate:64 %
Vint:1,34 m/s
Sun
22
Mon
25
Tue
22
Wed
22
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău