Modificările la legea cu privire la filantropie și sponsorizare au fost votate în prima lectură

  • 26 Mai 2022 20:03
Modificările la legea cu privire la filantropie și sponsorizare au fost votate în prima lectură

Proiectul de modificare a Legii cu privire la filantropie și sponsorizare a fost votat în prima lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Modificările vin să clarifice regimul juridic al activităților de filantropie și sponsorizare și să excludă prevederile care au devenit ineficiente sau inaplicabile, având în vedere că Legea cu privire la filantropie și sponsorizare a fost adoptată acum 20 de ani.

Proiectul oferă definiții clare pentru noțiunile de activitate filantropică, activitate de sponsorizare, filantrop, sponsor, beneficiar al activităților filantropice și de sponsorizare.

Este  revizuită și extinsă lista scopurilor activității filantropice și de sponsorizare și clarificată expres cea a potențialilor beneficiari ai acestor activități.  

Se propun reglementări mai clare cu privire la evidența și modalitatea de utilizare a donațiilor, transparența activității filantropice și de sponsorizare. De asemenea, sunt prevăzute expres  consecințele încălcării legislației privind activitatea filantropică și de sponsorizare.

Totodată, vor fi abrogate prevederile referitoare la organizațiile necomerciale, inclusiv modul de creare, lichidare și de desfășurare a activității acestora.

Proiectul de amendare a Legii cu privire la filantropie și sponsorizare urmează a fi examinat în cea de-a doua lectură.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Tue
10
Wed
9
Thu
10
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău