„Marea întoarcere”, anunțată de Azerbaidjan

Ani la rând Azerbaidjanul, sub conducerea familiei Aliev, s-a pregătit pentru revanșă. În timpul războiului din 2020, Azerbaidjanul a recâștigat aproape tot ce a pierdut în conflictele militare anterioare. Cu toate acestea, majoritatea armenilor din Karabakh au rămas în patria lor sub garanția unui contingent de forțe de menținere a păcii al Rusiei desfășurat în regiune.

În decembrie anul trecut, Azerbaidjanul i-a asediat efectiv pe armenii din Karabakh, blocând coridorul Lachin, singura rută prin care Nagorno-Karabakhul era furnizat cu bunuri și electricitate din Armenia. Potrivit Erevanului, 120 de mii de armeni rămân blocați în Karabakh. După cum relatează Crucea Roșie, rezervele de alimente în regiune se epuizează, rafturile magazinelor sunt goale. Criza umanitară din Nagorno-Karabah, practic izolată de lume de către autoritățile azere, se agravează pe zi ce trece. În efortul de a reinstala controlul asupra ultimului segment de teritoriu, care a fost separat de Azerbaidjan în timpul conflictului sângeros din perioada prăbușirii URSS, conducerea azeră a emis un ultimatum: armenii de acolo trebuie să se supună tuturor condițiilor înaintate de Baku.

Poziția dură a azerilor nu se datorează doar propagandei. Când în 2020-2021 Azerbaidjanul a recâștigat controlul asupra unei părți semnificative a teritoriului pierdut în anii 1990, a devenit evident că partea armeană nu numai că a ocupat aceste pământuri, ci a distrus sistematic orașele și satele de acolo părăsite de azeri, făcându-le nelocuibile. Anunțată de către Iliham Aliyev „marea întoarcere” a sute de mii de azeri în teritoriile eliberate se desfășoară mult mai lent decât se aștepta, necesitând lucrări de reconstrucție la scară largă și zone vaste de deminare. Prin urmare, azerii nu au cum să simtă simpatie pentru armenii din Karabakh.

Partea politică și militară a soluției

În ceea ce privește problema politică, Aliyev trimite un semnal clar armenilor din Karabakh: aceștia trebuie să accepte integrarea deplină în sistemul de stat azer. Nu se discută despre autonomia teritorială, armenii trebuie să devină cetățeni obișnuiți azeri, cu niște drepturi speciale, încă nedefinite, în domeniul culturii și educației. Această abordare presupune dizolvarea parlamentului Karabakhului și a altor structuri de autoguvernare. Doar recunoașterea de către armenii din Karabakh a acestui model de soluționare a conflictului secesionist presupune oferirea amnistiei pentru persoanele implicate activ în acțiuni separatiste.

Succesele militare ale Azerbaidjanului în confruntarea cu Armenia se explică printr-o finanțare majoră și o reformă profundă a armatei azere pe parcurs de decenii. Azerbaidjanul a încheiat o alianță politico-militară cu Turcia lui Erdogan, care a asistat masiv prin furnizări de armament și logistică militară, precum și politic războiul pe care l-a desfășurat Bacu împotriva armatei armene în 2020-2021. Miza lui Aliev pe alianța azero-turcă s-a justificat complet, pe când alianța Armeniei cu Rusia lui Putin a dezamăgit Erevanul.

Garanții declarative ale lui Putin pentru armeni

De la începutul războiului din Ucraina, Rusia s-a comportat surprinzător de pasiv în Karabakh, iar forțele sale de menținere a păcii nu au intervenit în niciun fel în cursul evenimentelor. Acest lucru este în contrast puternic cu declarațiile făcute de Putin după războiul din 2020. În special, el a argumentat pentru armenii din Karabakh, care au fugit în timpul conflictului, că ei s-ar putea întoarce la casele lor sub protecția Rusiei și, în general, totul părea că Moscova intenționa cu acest scop să creeze o bază militară în Karabakh.

În realitate, aceste garanții ale lui Putin s-au dovedit a fi pur declarative. Acum armenii dau vina pe Moscova și pe forțele sale de menținere a păcii pentru că nu și-au îndeplinit misiunea de a menține controlul asupra coridorului Lachin, această rută terestră care leagă Armenia și Nagorno-Karabah și care a fost securizată de o forță rusă de menținere a păcii de la sfârșitul războiului cu Azerbaidjanul din 2020. Dar de luni de zile această rută este blocată de facto de partea azeră, fapt care a provocat penurii în regiune. Explicațiile acestei politici ale Moscovei sunt diferite: fie Rusia s-a blocat în Ucraina și și-a concentrat toate forțele în această direcție, fie a încheiat acorduri secrete cu Baku, care s-ar putea să se refere nu doar la Karabakh, ci și la alte probleme.

În această conjunctură, președintele azer Ilham Aliyev, a devenit și mai încrezător în poziția sa. După victoria sa militară din 2020, președintele Azerbaidjanului este gata să folosească atât diplomația, cât și armata pentru a soluționa conflictul secesionist din Karabakh. Aliyev era încrezător în abilitățile sale chiar înainte de începerea războiului din Ucraina, iar acum a primit un atu suplimentar. Agresiunea rusă împotriva Ucrainei a distras atenția și resursele Moscovei din Caucazul de Sud. Iar comunitatea internațională, în special Occidentul, s-a consolidat în credința că principiul integrității teritoriale este mai important decât interesele minorității separatiste.

Relația cu Rusia- o greșeală strategică pentru Armenia

Abandonată de facto de aliatul său Rusia, Armenia a mers chiar la renunțarea cererii sale de separare oficială a Karabakhului de Azerbaidjan. Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a afirmat recent într-un interviu pentru La Repubblica, că dependența securității țării sale de un centru, care este Rusia, s-a dovedit a fi o greșeală strategică. Trezirea la realitate a Erevanului a dus la o răcire vizibilă a relațiilor Armeniei cu organizația militară a statelor CSI (CSTO), care este de fapt controlată de Rusia. După războiul pentru Nagorno-Karabah din 2020, CSTO nu a oferit nicio asistență practică Erevanului. La începutul acestui an, Ministerul armean al Apărării a informat CSTO că Erevanul nu consideră posibil să desfășoare exercițiile militare ale organizației pe teritoriul armean. Armenia a renunțat apoi și la cota sa în organizație de secretar general adjunct al CSTO. Iar în mai, premierul armean Nikol Pashinyan a declarat că ieșirea țării din CSTO nu este eliminată de pe ordinea de zi a guvernului armean.

Mai mult, după cum a comunicat ziarul Le Monde, Erevanul a acceptat desfășurarea pe teritoriul său a exercițiilor militare armeano-americane „Eagle Partner 2023”, care au loc în perioada 11-20 septembrie, în condițiile când Erevanul se distanțează tot mai mult de Rusia, pe care o critică pentru că nu l-a ajutat să-și securizeze accesul în Nagorno-Karabah, un teritoriu pe care și-l dispută Armenia și Azerbaidjanul încă din perioada sovietică.

O lecție de însușit

La moment, în ciuda creșterii tensiunii în jurul Karabakhului și prezenței pericolului unui nou război, există contacte diplomatice active dintre liderii Armeniei și Azerbaidjanului privind găsirea modului vivendi. În procesul negocierilor privind aplanarea conflictului sunt antrenați precum Uniunea Europeană și SUA, tot așa și Moscova, care încă până nu demult controla copios situația din această regiune a Caucazului. Însă influența Rusiei asupra zonei, îndeosebi după antrenarea sa în războiul din Ucraina, este în permanentă scădere, cea ce creează premise realiste de dezlegare a problemelor legate de Karabakh. După aprecierea mai multor experți, astăzi acordul armean-azer este mai aproape ca niciodată, în special se vorbește despre recunoașterea reciprocă a suveranității Azerbaidjanului și Armeniei, demarcarea frontierei, condițiile de transport rutier și feroviar între Nahicevan și restul Azerbaidjanului etc. Subțierea rolului Rusiei în aplanarea conflictului separatist din Karabakh creează premise benefice pentru aplanarea unui vechi diferend, care își trage obârșia încă din perioada sovietică. O lecție de însușit pentru toți acei, care sunt antrenați în soluționarea conflictelor separatiste din alte zone ale fostei URSS.