Mobilitățile de studii vor fi accesate gratuit de ucraineni, în limitele bugetelor instituționale

  • 16 Martie 2022 11:16
Mobilitățile de studii vor fi accesate gratuit de ucraineni, în limitele bugetelor instituționale

Mobilitățile de studii oferite studenților refugiați din Ucraina, cetățeni ucraineni, se pot organiza fără taxă, în limitele bugetelor instituționale. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

De asemenea, studenții refugiați din Ucraina vor putea fi înscriși în mobilitate în lipsa actelor confirmative privind studiile parcurse în instituțiile de învățământ superior frecventate anterior în statul vecin și fără de prezentarea scrisorii de accept a Ministerului Educației și Cercetării.

Copiii din familiile care au solicitat azil pot să se înscrie la școală ca urmare a recunoașterii și echivalării perioadelor de studii, iar până la finalizarea acestei proceduri, copilul va avea statutul de audient. De asemenea, toți copii vor avea posibilitatea să frecventeze instituția de învățământ în calitate de audient, fără obligativitatea școlarizării, cu înregistrarea solicitantului într-un registru provizoriu. Totodată, copiii pot participa la activitățile extrașcolare și acest lucru nu este condiționat de calitatea de audient sau elev.

În același timp, încadrarea în grădinițe se va face în funcție de resursele financiare bugetare alocate instituției. Vor avea prioritate solicitările în cazul părinților angajați în câmpul muncii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău