Moartea lui George Floyd | Donald Trump ordonă retragerea Gărzilor Naționale din Washington, proteste în Europa și Thailanda
-
07 Iunie 2020 20:42
Președintele american Donald Trump a ordonat duminică retragerea Gărzilor naționale din Washington, afirmând că situația este sub control, în contextul manifestațiilor declanșate de moartea lui George Floyd, transmit agențiile internaționale de presă.
Gărzile naționale "se vor retrage, dar pot reveni rapid, dacă va fi necesar", a transmis Trump pe Twitter, remarcând totodată că sâmbătă participarea la manifestații a fost "mult mai scăzută decât se prevedea".
Zeci de mii de americani au manifestat sâmbătă, în general pașnic, în numeroase orașe din țară. În capitala federală nu a fost înregistrat niciun incident.
Protestele după moartea afro-americanului George Floyd în cursul arestării sale de către poliție, la finele lui mai, în statul Minnesota au continuat duminică în Spania și Italia. Circa 3000 de oameni s-au adunat duminică la prânz în fața Ambasadei SUA la Madrid, scandând în special ultimele cuvinte ale lui Floyd: "Nu pot să respir!". La Roma, mii de tineri au îngenuncheat în tăcere, cu pumnul ridicat, timp de nouă minute, cât pare să fi durat agonia lui Floyd sub genunchiul unui polițist, filmată de trecători.
În Thailanda, după interzicerea unei manifestații antirasiste, peste 200 de persoane au luat parte la un protest virtual, conectându-se pe site-ul de videoconferințe Zoom pentru a viziona înregistrări video despre mișcarea "Black Lives Matter" (Viețile negrilor contează).
Și la Madrid protestatarii au îngenuncheat și au ridicat un pumn, gest inițiat de jucătorul de fotbal american Colin Kaepernick în 2016 pe stadion în timpul intonării imnului SUA.
Foto: (c) Juan Medina / REUTERS
La Londra mii de protestatari s-au strâns duminică în fața Ambasadei SUA pentru a condamna brutalitatea poliției. Unii protestatari purtau măști anti-COVID-19 cu sloganul "Rasismul este un virus".
Alte mii de oameni s-au adunat în Danemarca, la Copenhaga, în fața ambasadei americane, în urma unui apel la protest din partea mișcării Black Lives Matter. Peste 12.000 de utilizatori de Facebook au indicat că vor să participe la eveniment