Mitropolitul Basarabiei, mesaj de Ziua Armatei Naționale: „Să rămânem uniți în adevăr și hotărâți în apărarea valorilor noastre strămoșești”
-
03 Septembrie 14:07
Armata Națională a Republicii Moldova împlinește astăzi, 3 septembrie, 33 de ani de la fondare. Cu această ocazie, Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Părinte Petru a venit cu un mesaj de felicitare adresat militarilor, conducătorilor armatei dar și tuturor românilor basarabeni.
În această zi de sărbătoare, celebrăm nu doar existența unei instituții fundamentale a statului, ci și spiritul veșnic viu al neamului românesc, care a înfruntat vremurile ostile și a păstrat neclintită dorința de a lupta pentru siguranța teritorială, spirituală și identitară a poporului nostru, a subliniat ÎPS Petru în mesajul său de felicitare.
„Deși Armata Națională a Republicii Moldova a luat ființă imediat după proclamarea independenței, duhul românesc, spiritul de jertfă înflăcărat de dorul libertății și dorința de a lupta pentru siguranța poporului au fost vii dintotdeauna în inimile străbunilor noștri. În fiecare bătălie dusă de-a lungul veacurilor, fie pe câmpul de luptă, fie în fața altarului, soldații și preoții noștri au fost uniți de aceeași credință sfântă și de aceeași dorință de a apăra identitatea lingvistică, etnică și spirituală a neamului românesc, pentru că, așa cum spunea Barbu Ștefănescu Delavrancea, <<patria nu e pământul pe care trăim din întâmplare, ci numai pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor noștri>>”, spune Mitropolitul Basarabiei.
Clericul a ținut să menționeze că, împreună, Biserica și Armata, apără moștenirea lăsată de strămoși și o transmit generațiilor viitoare, întregită și nealterată: „Ostașii noștri, cu inimile înflăcărate de credință și curaj, sunt adevărați ocrotitori ai neamului, iar Biserica, prin rugăciune și binecuvântare, le dăruiește întărire și pace sufletească în misiunea lor sfântă”.
„Dragii noștri ostași, sunteți stânca de neclintit pe care se sprijină năzuințele și viitorul nostru ce aspiră la marea familie europeană. Vă mulțumim pentru sacrificiul vostru și pentru dragostea de țară și de neam! Să ne ajute Bunul Dumnezeu să rămânem uniți în adevăr și hotărâți în apărarea valorilor noastre strămoșești, iar Harul Lui să fie peste toți cei ce poartă uniforma militară”, a încheiat ÎPS Petru în mesajul său de felicitare.