Mitropolia Moldovei (Patriarhia Rusă) amenință că nu-i va pomeni pe guvernanți în rugăciunile Bisericii dacă nu vor elimina restricțiile cu privire la slujbele religioase

  • 19 Mai 2020 20:14
Mitropolia Moldovei (Patriarhia Rusă) amenință că nu-i va pomeni pe guvernanți în rugăciunile Bisericii dacă nu vor elimina restricțiile cu privire la slujbele religioase

Mitropolia Moldovei (Patriarhia Rusă) declară că își asumă “dreptul canonic și moral” de a-i exclude de la pomenirea în rugăciunile Bisericii pe primul ministru Ion Chicu și alți membri ai unor instituții guvernamentale în cazul în care aceștia nu-și vor revedea deciziile care interzic practicarea cultului religios în interiorul lăcașului de cult până, cel puțin, la 30 iunie a.c.

Într-o adresare către premierul Chicu și membrii Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică, adoptată marți, 19 mai, la ședința Sinodului Mitropoliei Moldovei (Patriarhia Rusă) se menționează că “considerăm binevenită inițiativa ca în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții BisericiiOrtodoxe din Moldova și să reformulați hotărârea înconformitate și cu normele morale creștine, urmând în aceasta exemplul altor state europene”.

„Apreciem măsurile de siguranță care s-au luat, dar considerăm că în privința participării credincioșilor la sfintele slujbe se impune revizuirea acestei hotărâri cu posibilitatea pentru credincioși de a se ruga în biserici, așa cum au făcut-o neîtrerupt și până acum.
În calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova am îndemnat în tot acest răstimp, urmarea strictă și fără echivoc atuturor cerințelor stabilite de către stat.Am trăit tragic acele zile în care am fost privați de ce ne este mai scump, de posibilitatea întâlnirii în Biserica cu Dumnezeu. Dar am considerat că cel mai important pentru noi e să facem ascultare ca să nu provocăm haos și sădăm, până la urmă: „cezarului cele ale cezarului”. Acuma însă ce avem...!?
Preoți revoltați, credincioși debusolați, biserici amendate sau în carantină. O campanie de denigrare a Bisericii, dirijată, ce nu s-a mai văzut încă din vremurile de tristă pomină. Cu biserici - „focare de infecții”, „spații insalubre”, „practici medievale” și până la culte religioase reduse la tăcere. Slujitori intimidați și amendați. De ce? Pentru abordarea lor pastorală, pentru că au rămas fideli jurămintelor și angajamentelor personale pe care și le-au luat la hirotonie, de a-și sluji aproapele și pe Dumnezeu, pentru că au căutat să aline și să ajute proprii păstoriți. /…/

De la înălțimea funcțiilor, încredințate tot de popor, în marea lor majoritate creștini ortodocși, ne indicați ce să facem și cum e mai bine să slujim în propriile noastre biserici. Fără să fim întrebați, consultați și fără posibilitatea unui dialog, după exemplul celorlalte state. Ori, într-un stat democratic, nu doar puterea laică este în drept să-și înainteze cerințele și pretențiile față de cultele existente, dar și cultele sunt chemate să formuleze propriile așteptări. Pornind de la premiza, că Statul este separat de Biserică, s-ar fi putut recomanda, cu respect și decență, să se caute soluții, să fim chemați la masa negocierilor, pentru a lua o decizie. Și dacă tot vă place să dați exemple, și în același timp să vă numiți creștini, de ce nu ați urmat modelul Georgiei sau Bulgariei ( membră UE ), pentru a vorbi doar de cele mai relevante cazuri, care nu au întrerupt slujbele și au cea mai mică mortalitate. Sau, la scoaterea restricțiilor, de ce nu v-ați condus de exemplul Spaniei și a altor state mult mai afectate de urmările noului virus, care au permis din duminica trecută oficierea slujbelor în biserici cu ocuparea a treizeci de procente din spațiul bisericilor, urmând ca această cifră să fie de cincizeci de procente din duminica următoare, iar de pe 14 iunie slujbele se vor desfășura în regim normal. Ori, prin aceste măsuri loviți nu doar în fundamentele morale și religioase ale acestui popor, dar și în propriii cetățeni pe care ar trebui să nu-i mai tratați doar ca pe o simplă masă de votanți. /.../
De asemenea, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova suntem îngrijorați de reacțiile credincioșilor și efectele negative ale acestei crize în viața comunităților. Mai multe semnale alarmante parvin din diferite colțuri ale țării, din partea creștinilor care sunt panicați și nedumeriți. Marginalizarea Bisericii și trimiterea ei în ungherul public nu fac decât să alimenteze și mai mult cele mai sumbre și apocaliptice scenarii. Pe fondul anxietății generale s-au activat mai multe grupări cu viziuni radical în Biserică, care totodată creează tensiuni între enoriași și preoți.

/…/Decizia de a schimba sau a adapta anumite principia bisericești, trebuie să aparțină Bisericii și nimănui altcuiva. De aceea, îndemnăm pe toți reprezentanții acestui dialog public la respectful pentru credința noastră și această alegere de a trăi și a iubi fără frică și nesiguranță.
În concluzie, considerăm binevenită inițiativa ca, în cel mai scurt timp, să invitați reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Moldova și să reformulați hotărârea în conformitate și cu normele morale creștine, urmând în aceast aexemplul altor state europene. În caz contrar ne asumăm dreptul canonic și moral de a vă exclude din pomenirea și rugăciunea Bisericii”, se spune în adresare.

Sinodul Mitropoliei Moldovei a adoptat și o altă declarație în care atrage atenția că o eventială vaccinare a populației împotriva Covid-19 nu trebuie să fie obligatory, ci benevolă, pentru, în caz contrar, ar încălca legisația națională și internațională.
Reprezentați ai Guvernului sau Comisiei naționale extraordinară pentru sănătate publică nu au comentat adresarea Mitropoliei Moldovei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău