FOTO | Mitropolia Moldovei a desfășurat un „marș al tăcerii” prin Chișinău, în susținerea familiei tradiționale
-
18 Mai 2019 16:59
Un marș al tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale a avut loc astăzi în centrul Chișinăului. Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Moldovei.
Mai mulți reprezentanți ai bisericii, preoți și enoriași, în frunte cu mitropolitul Vladimir și președintele Igor Dodon au mers într-un marș de la strada Ciuflea, până în fața Catedralei din centrul Chișinăului.
De dimineață, până la începerea marșului, la Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron (Ciuflea), a fost săvârșită o liturghie, la care a participat și Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, după care toți cei prezenți au marșăluit pe bulevardul Ștetfan ce Mare și Sfânt, până la Catedrala Mitropolitană Nașterea Domnului, din centrul capitalei, menționează IPN.
Într-un comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei, prin care a chemat enoriașii să participe la acțiune, se spune că „familia tradițională oglindește învățătura de credință ortodoxă, contribuind astfel la zidirea unei societăți bine ancorate în valorile cu adevărat importante, ce asigură continuitatea unui neam”.
La fel, se spune că „astăzi, ca niciodată, este nevoie să se demonstreze că suntem uniți în jurul unei idei edificatoare, că ne pasă de prezentul și de viitorul nostru și că nu am uitat de trecut”.
Adresându-se celor prezenți în fața Catedralei, șeful statului a menționat că „în pofida tuturor încercărilor de a ne infiltra valori străine, peste 90 la sută dintre cetățeni se declară promotori și susținători ai familiei tradiționale”. „Nu vom permite să distrugă ceea ce stă la baza societății noastre”, a spus Igor Dodon.
Prin decret prezidențial, anul 2019 a fost declarat Anul Familiei în Republica Moldova.