Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) face precizări cu privire la modul în care vor fi săvârșite slujbele din Săptămâna Mare și cele de Paști
-
16 Aprilie 2020 13:40
Întrucât slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) și de Sfintele Paști vor fi săvârșite anul acesta doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor mireni, pentru a oferi credincioșilor o anumită consolare și pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, ținând cont de faptul că reprezentanții Mitropoliei Basarabiei nu au fost consultați de către autoritățile statului despre modalitățile în care se pot desfășura Sfintele Slujbe în perioada pascală și prepascală, în conformitate cu recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova, în baza îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod aprobate de Patriarhul României, cu gândurile cele mai bune pentru clericii și credincioșii Sfintei noastre mitropolii, venim cu următoarele recomandări:
- Slujbele din Săptămâna Patimilor, precum și de Sfintele Paști vor fi săvârșite conform recomandărilor emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în condițiile stării de urgență.
- Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioșilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioșilor mireni.
- Prinoasele de Paște pot fi binecuvântate pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă de către preot, la domiciliu(la solicitare) sau într-un loc amenajat în afara bisericii, iar credincioșii să vină pe rând, evitând aglomerarea. De asemenea, credincioșii aflați în imposibilitatea de a ieși din case, pot urmări slujbele la televizor sau pe online, iar în momentul în care se va citi rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor să stropească singuri cu agheasmă prinoasele pe care le au pregătite.
- Accesul în locurile special pregătite pentru sfințire și/sau împărțirea prinoaselor sfințite, din afara lăcașurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paști (vineri și sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleași reguli sanitare ca și în magazinele alimentare (mască sanitară, distanță socială de 1-2 metri, marcată în fața locului special amenajat și încercarea de a nu crea aglomerații de mai mult de 3 persoane).
- Credincioșii care doresc să se mărturisească și să se împărtășească să ia legătura cu duhovnicul pentru a stabili cum pot avea parte de acestea, în siguranță. Cei trecuți de 63 de ani, sau care se află în imposibilitatea de a se deplasa, cei bolnavi pot solicita duhovnicului spovedania și împărtășirea la domiciliu. La intrarea în locuința credincioșilor, preotul va utiliza măsurile de protecție și igienizare recomandate.
- De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioși mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcașului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniți de primiți lumină! și cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rostește binecuvântarea „Slavă Sfintei...”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale și se va rosti ectenia mare, apoi toți clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii și pentru săvârșirea Sfintei Liturghii.
- La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieși la ferestre și balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!
- În prima zi de Paști, începând cu ora 06.00 dimineața(sau la o oră stabilită de comun acord cu enoriașii), preoții, în colaborare cu Autoritățile Publice Locale, vor putea merge ( în special la sate) pe străzile localității iar doritorii de a primi binecuvântarea prinoaselor, pot aștepta la porți iar preotul le va binecuvânta .
În ceea ce privește pomenirea tradițională a morților, sau Paștile Blajinilor, această rânduială se va amâna pentru o data ulterioară (La Înălțarea Domnului când pomenim eroii Neamului sau 6,7,8 iunie dacă situația pandemiei se schimbă în bine și va permite), dacă vor interveni schimbări vă vom anunța pe parcurs, în dependență de evoluția situației create de Covid-19.
Tototdată, Mitropolia atrage atenția că, dacă în strictă colaborare cu Autoritățile Publice Locale (primar, polițist de sector), în anumite localități se vor găsi alte soluții, care să vină în folosul oamenilor, fără să contravină prevederilor autorităților statului și să nu denaturize autoritatea ecleziastică, ele pot fi aplicate, în numele binelui comun.