Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Parlament. Igor Grosu: „Este important să avem cât mai mulți observatori”

  • 04 Septembrie 20:20
Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Parlament. Igor Grosu: „Este important să avem cât mai mulți observatori”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află zilele acestea în vizită, în Republica Moldova cu scopul de a evalua campania electorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului parlamentar.

Potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, discuțiile s-au axat pe marginea subiectelor, precum pregătirea pentru alegerile parlamentare, desfășurarea procesului de votare în străinătate, securitatea statului și cea cibernetică, dezinformarea și propaganda, interferențele străine etc.

În mesajul său, șeful legislativului a exprimat recunoștință Consiliului Europei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova și a menționat despre importanța desfășurării alegerilor corecte, subliniind acțiunile întreprinse de autorități în acest sens.

Este important să avem cât mai mulți observatori implicați pentru a monitoriza procesul electoral, să prevenim eventualele pericole, iar tentativele de corupție electorală să fie sancționate conform legii”, a spus Igor Grosu.

Oficialii s-au mai întâlnit la Parlament, cu membrii Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar și cu reprezentanții instituțiilor de stat responsabile de diverse aspecte administrative ale procesului electoral.

Amintim că alegerile parlamentare în Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie curent. În acest context, o delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în perioada următoare va monitoriza procesul electoral în țara noastră.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
24,4
Cer senin
Umiditate:13 %
Vint:2,57 m/s
Fri
22
Sat
24
Sun
24
Mon
24
Tue
24
Arhivă Radio Chișinău