Mișcarea politică Unirea a depus actele la CEC pentru a se înregistra ca bloc electoral

  • 17 Ianuarie 2020 17:05
Mișcarea politică Unirea a depus actele la CEC pentru a se înregistra ca bloc electoral

Reprezentanții Mișcării politice Unirea au depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea Blocului electoral Unirea care astfel și-a formulat intenția de a participa la alegerile parlamentare noi în circumscripția uninominală nr. 38, Hâncești.

Mișcarea politică Unirea a fost constituită de către cinci formațiuni politice – Partidul Liberal, Partidul Popular Românesc, Partidul Uniunea Salvați Basarabia, Partidul Politic Democrația Acasă și Partidul Național Liberal.

Liderul USB, Valeriu Munteanu, menționează că, după înregistrarea de către CEC a blocului electoral, va fi desemnat candidatul pentru alegerile din circumscripția Hâncești.

Solicitată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a declarat că setul de acte depus urmează să fie examinat, iar în termen de șapte zile Comisia va decide în ședință publică cu privire la înregistrarea blocului.

Deocamdată, aceasta este prima cerere de constituire a unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare noi, care urmează să aibă loc pe 15 martie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,24
Câțiva nori
Umiditate:74 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău