Mișcarea Civică "Tinerii Moldovei" deschide aplicările pentru un amplu program de voluntariat
-
16 Septembrie 2017 16:47
Mișcarea Civică "Tinerii Moldovei", care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România, deschide aplicările pentru un amplu program de voluntariat pentru 1000 de elevi și studenți din Republica Moldova.
Surse din cadrul organizației au comunicat că programul oferă tinerilor oportunitatea de a obține experiență profesională în comunicare, promovare, social media, public speaking, management și leadership.
Potrivit vicepreședintelui mișcării, Vitalie Prisăcaru, programul își propune "să susțină tinerii talentați, oferindu-le șansa să se implice activ în acțiuni cu caracter civic".
"Planul de acțiuni presupune training-ul voluntarilor conform domeniilor de dezvoltare alese, iar apoi implementarea cunoștințelor acumulate prin organizarea mai multor campanii tematice on-line și door-to-door, flash-mob-uri, evenimente publice", a mai menționat Prisăcaru.
Programul este planificat pentru perioada 01 octombrie 2017 - 31 martie 2018. Cei mai activi participanți vor fi premiați cu tricouri de marcă sau excursii în România.
Programul de voluntariat este parte componentă a proiectului "Marea Hartă Unionistă", care presupune identificarea tuturor persoanelor ce își doresc unirea Republicii Moldova cu România și plasarea lor pe o hartă interactivă.