Mircea Lucescu îi compară pe marii sportivi români cu samuraii: Există speranță, avem talente
-
09 Februarie 2019 16:38
Cei mai valoroși sportivi ai României în anul 2018 au fost premiați joi seară, la cea de a patra ediție a Galei Trofeelor Alexandrion. Evenimentul s-a desfășurat la Hotelul Radisson Blu din București și a reunit crema sportului românesc.
Au fost 11 sportivi de top premiați, dar organizatorul – Fundația Alexandrion – a oferit și câteva premii speciale. Între acestea, și unul de ”excelență pentru întreaga activitate”, acordat lui Mircea Lucescu. În afara Simonei Halep, toți cei premiați au fost prezenți.
Împresionat de atmosferă, Mircea Lucescu a ținut un discurs aplaudat de întreaga asistență:
”Sunt impresionat de tot ce s-a întâmplat în această seară. Am fost impresionat de calitatea sportivilor noștri de mare performanță și văzându-i pe aceștia pe scenă mi-am adus aminte cum se pregăteau samuraii înainte de a pleca la luptă. Se antrenau până când abilitatea intra intra în fibrele lor musculare. Apoi se antrenau mai mult, până când abilitatea făcea parte din reflexele lor. Se antrebau și mai mult, până când abilitatea ajungea în mintea lor, după care lăsau abilitatea să intre în spiritul lor. Abia apoi plecau la luptă și, evident, câștigau. Așa sunt și sportivii noștri din această seară. Am fost impresionat de calitatea lor mentală de a câștiga concursuri. Ei duc o luptă cu ei înșiși, iar ca să fii campion este lucrul cel mai greu din lume. Iar ei reușesc acest lucru. Pentru asta, îi felicit! Acum în vine în minte o strofă. Înfrânt nu ești atunci când sângeri / Nici ochii când în lacrimi ți-s / Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis. Avem sportivi valoroși. Există speranță extraordinară, pentru că avem sportivi talentați. Și la fotbal, era normal să vină o generație de valoare după o pauză de atâția ani”.
Cîștigătorii celei de-a patra gale a Trofeelor Alexandrion sunt:
Gianina Beleagă, Ionela Cozmiuc (canotaj: campioane mondiale dublu vâsle cat. ușoară)
Ana Maria Brânză (scrimă: vicecampioană mondială)
Nicolae Onică (haltere: bronz CM, campion european)
Loredana Toma (haltere: vicecampioană mondială, campioană europeană)
Mirel Rădoi (antrenor - calificare România U21)
Ianis Hagi (Viitorul - cel mai bun tanar fotbalist roman din Liga I)
Robert Glință (natație-medalie argint Campionatul European)
Ovidiu Ionescu (tenis de masa-medalie argint Campionatul European)
Mihai Mihut (lupte-medalie de aur Campionatul European)
Premii speciale
Claudiu Bortuneanu (cel mai bun tanar fotbalist roman din liga 2)
Muscalu Nicoleta Angelica și Pavel Antonia Mihaela (sărituri in apa-medalia de bronz la platformă-sincron, în cadrul Campionatelor Mondiale)
Arian Notrețu (sportiv paralimpic – campion la natație)
Marius Iovi (sportiv Invictus – militar rănit în Irak)
Mircea Lucescu (Trofeu de excelență în sport pentru întreaga carieră)
Sursa: MEDIAFAX