Mircea Geoană, la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

  • 12 Iulie 17:08
Mircea Geoană, la Washington: Sprijinul NATO, o garanție suplimentară că Ucraina și R. Moldova își pot îndeplini calea europeană

Sprijinul pe care Alianța Nord-Atlantică a decis să îl acorde Ucrainei la summitul istoric de la Washington reprezintă o garanție suplimentară că Ucraina și Republica Moldova își pot îndeplini calea europeană și transmite un semnal Moscovei că NATO nu va obosi în acest efort, a declarat joi secretarul general adjunct al organizației, Mircea Geoană, într-un interviu acordat la Washington pentru CaleaEuropeană.ro.

Prin deciziile luate la Washington “transmitem un mesaj foarte clar către Moscova, și către Federația Rusă și către alții, și anume că NATO este puternic și hotărât să își apere teritoriul, populația, economia, infrastructura”, a afirmat Geoană, după două zile ale unui summit aniversar de 75 de ani de la înființarea Alianței, încheiate cu adoptarea Declarației de la Washington, transmite sursa.

Referindu-se la semnalul pe care Alianța l-a transmis Moscovei prin deciziile sale de la Washington, secretarul general adjunct al NATO a precizat că acestea reprezintă și o gură de oxigen pentru Ucraina, precum și “o garanție suplimentară că drumul său european, calea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei se pot îndeplini, strategic vorbind”.

Liderii celor 32 de state membre ale NATO au aprobat miercuri, prin Declarația finală a summitului de la Washington la 75 de ani de la fondarea Alianței, planurile secretarului general Jens Stoltenberg privind înființarea misiunii NATO de asistență de securitate și instruire pentru Ucraina, cu un comandament în Germania și centre logistice în estul Alianței, inclusiv pe teritoriul României, precum și un angajament financiar de 40 de miliarde de euro pentru anul următor și înființarea poziției de Înalt Reprezentant al NATO pentru Ucraina. Liderii NATO au stabilit că Alianța va prelua coordonarea și furnizarea majorității asistenței internaționale în materie de securitate pentru Ucraina.

Vorbind despre rolul României în acest context, Mircea Geoană a insistat că România “este o țară cu o valență strategică multi-regională excepțională”, cu rol și “în Marea Neagră, și către Caucaz, și către Ucraina și Moldova, și în Europa Centrală și de Nord, și în Balcani și în Orientul Mijlociu”.

La ultimul summit NATO în calitate de secretar general adjunct, Geoană s-a plasat pe el însuși în postura de “spărgător al unui plafon de acces la poziții foarte mari”. De cinci ani în această poziție, Mircea Geoană ocupă cea mai înaltă funcție aliată deținută vreodată de un român și de un est-european. 

“Toată viața mea am muncit ca România să fie integrată în NATO. Am încheiat aderarea, negocieri de aderare la Uniunea Europeană și acum termin 5 ani de zile, zic eu, de succes. (…) Eu sunt doar un spărgător al unui plafon de acces la poziții foarte mari. Plafon pe care eu l-am spart: poziția cea mai mare pe care a avut-o un român sau româncă. Eu sunt absolut convins și voi face tot ce ține de mine ca acesta să fie doar un început” pentru români și românce, a conchis el.

CaleaEuropeană.ro: Ați menționat Republica Moldova și în declarația finală a summitului, dincolo de sprijinul pentru integrarea europeană, se vorbește de faptul că NATO este dispus să se angajeze în dialoguri cu partenerii euroatlantici atât de mult cât își doresc dânșii acestea. Este NATO pregătită, în cazul în care Republica Moldova își dorește să adopte decizii curajoase, să sprijine o viitoare arhitectură de securitate pentru Republica Moldova?

Mircea Geoană: NATO niciodată nu a bătut la ușa nimănui pentru a îi face vreo invitație de a face mai mult decât acea țară dorește să facă cu noi. Noi am vrut să intrăm în NATO, nu NATO a venit la noi. Suedia și Finlanda s-au trezit, după secole sau decenii de neutralitate, că Rusia este agresivă și au venit către noi. De aceea, Republica Moldova este un partener vechi al nostru. Avem de 30 de ani un parteneriat foarte serios cu dânșii, iar noi respectăm constituția de neutralitate a Republicii Moldova și sperăm să adere la UE cât mai repede. Decizia este a dânșilor, când și dacă vor dori să meargă la un alt nivel de colaborare.

Mai este ceva interesant. Republica Moldova este un partener comun al NATO și Uniunii Europene. De aceea, noi, într-un fel indirect, ajutăm și la progresul aderării europene. Toate la timpul potrivit. Avem un parteneriat foarte dinamic cu Republica Moldova, răspundem solicitărilor dânșilor. Politic și strategic este până la urmă decizia dânșilor. Cât de repede, cât de departe ar fi dispuși să meargă în relația cu NATO.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău