Mircea Geoană: Aliații NATO au aprobat un raport referitor la zona Mării Negre, care este rampa de lansare a Federației Ruse către Orientul Mijlociu și Mediterană

  • 05 Decembrie 2020 16:02
Mircea Geoană: Aliații NATO au aprobat un raport referitor la zona Mării Negre, care este rampa de lansare a Federației Ruse către Orientul Mijlociu și Mediterană

Miniștrii de externe din țările membre ale NATO au adoptat la reuniunea ministerială din această săptămână și un raport referitor la zona Mării Negre, a declarat vineri secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, în cadrul unui briefing online cu jurnaliști români, scrie caleaeuropeana.ro.

Tema situației de securitate în regiunea Mării Negre s-a aflat miercuri pe agenda reuniunii prin videoconferință a celor 30 de șefi ai diplomațiilor euro-atlantice în cadrul unei sesiuni dedicate acestei regiuni la care au participat miniștrii de externe din Ucraina și Georgia, potrivit sursei citate

“Zona Mării Negre este o zonă de intensă competiție geopolitică și de mare relevanță strategică pentru noi. Acest raport, pe care miniștrii de externe l-au dezbătut și l-au aprobat, arată în continuare că, din punct de vedere al riscurilor pentru securitatea colectivă a Alianței, Rusia a construit în Crimeea o capacitate militară masivă, atât defensivă, cât și ofensivă. Crimeea și zona Mării Negre reprezintă rampa de lansare a Federației Ruse către Orientul Mijlociu, Mediterana de Est și alte zone, deci există în acest moment ingrediente pentru a da zonei Mării Negre o importanță și mai mare și acest efort va continua”, a explicat secretarul general adjunct al NATO.

Mai mult, și în raportul NATO 2030 întocmit de grupul de zece experți privind viitorul Alianței Nord-Atlantice, primele trei recomandări din totalul celor 138 se referă la inițierea procesului de revizuire a Conceptului Strategic al Alianței, la continuarea abordării duale de descurajare și apărare, combinate cu dialog politic, în raport cu Rusia și la abordarea ascensiunii globale a Chinei.

NATO este cea mai de succes alianță din istorie, cuprinzând aproape un miliard de oameni și jumătate din PIB-ul global într-un spațiu care se întinde de la coasta Pacificului din America de Nord până la Marea Neagră, arată raportul.

Geoană a adăugat că zona Mării Negre trebuie privită în ansamblu, “ca un fel de matrice”, în care este important și ce se face la nivelul NATO, și componenta bilaterală, oferind ca exemple în acest sens foaia de parcurs bilaterală româno-britanică pe care miniștrii apărării Nicolae Ciucă și Ben Wallace au convenit zilele trecute să o operaționalizeze, dar și foaia de parcurs în domeniul apărării semnată în luna octombrie la Washington de ministrul apărării naționale și secretarul american al apărării.

În raportul privind viitorul NATO, Referirile experților la Marea Neagră și la flancul estic al Alianței, unde este localizată și România, pornesc de la argumentul că “principala caracteristică a mediului actual de securitate este reapariția competiției geopolitice”.

“Guvernul rus caută hegemonie asupra fostelor sale posesiuni sovietice și le subminează suveranitatea și integritatea teritorială, căutând să blocheze calea națiunilor care doresc să se îndrepte spre NATO. În timp ce agresiunea rusă în Ucraina și Georgia continuă, comportamentul asertiv rus s-a intensificat în Atlanticul de Nord și Nordul îndepărtat, cu o creștere a prezenței aeriene și navale în și în jurul punctelor maritime cheie în Marea Barents, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană”, arată cei zece experți.

În ultimele trei dintre acestea, Rusia a plasat capabilități militare și a creat mediului anti-acces și de interdicție zonală (A2/AD), a extins războiul hibrid și a amenințat securitatea energetică și infrastructura critică, subliniază experții.

Astfel, principala recomandare a experților vizând regiunea Mării Negre și a flancului estic este că “NATO trebuie să mențină capacități militare convenționale și nucleare adecvate și să posede agilitatea și flexibilitatea pentru a face față agresiunii pe teritoriul Alianței, inclusiv acolo unde forțele ruse sunt active direct sau indirect, în special pe flancul estic al NATO”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău