Ministrul Vadim Brînzan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas

  • 24 Septembrie 2019 19:48
Ministrul Vadim Brînzan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas. Subiectul discuției a vizat starea actuală a relațiilor comercial-economice între cele două state.

În cadrul ședinței, ministrul Brînzan și-a manifestat interesul în extinderea cooperării și preluarea experienței lituaniene în domeniul tehnologiilor informaționale, luptei împotriva corupției și a spălării banilor. De asemenea, Vadim Brînzan a trecut în revistă principalii piloni care stau la baza dezvoltării economice a țării, menționând despre cei 4D - deconspirarea, demonopolizarea, deetatizarea și dezvoltarea.

Mai mult, ministrul a precizat că prima și una dintre cele mai importante priorități ale Guvernului este diversificarea resurselor energetice: „Ministerul Economiei și Infrastructurii va depune efortul maxim în vederea eliminării obstacolelor birocratice ce vizează proiectul de construcție a gazoductului Chișinău – Ungheni, precum și construcția stației de electricitate back-to-back Vulcănești, astfel încât proiectul să fie finalizat într-o perioadă apropiată”.

La rândul său, Kęstutis Kudzmanas a menționat că Lituania este interesată de extinderea și valorificarea potențialului investițional prin organizarea forumurilor economice, expozițiilor, târgurilor etc. Ambasadorul a precizat că în Republica Moldova activează 53 întreprinderi cu capital lituanian, investițiile în capitalul social însumând 6,540 milioane lei.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău