Ministrul ucrainean de externe: Peste 1.000 de străini au venit în Ucraina să lupte împotriva Rusiei
-
02 Martie 2022 19:11
Peste 1.000 de străini s-au alăturat până acum luptei împotriva Rusiei, a anunțat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.
"Au venit deja voluntari din 16 țări din întreaga lume în Ucraina gata să lupte (...) împreună cu poporul ucrainean împotriva agresorilor", a declarat miercuri presei ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. "Numărul lor a trecut deja de 1.000 de oameni", a adăugat el.
Informațiile nu au putut fi verificate în mod independent, a precizat Agerpres.
Kuleba nu a spus din ce state provin voluntarii. El a subliniat că 19 țări au promis până acum aprovizionarea cu arme a Ucrainei.
Marți, președintele Volodimir Zelenski a emis un decret ce permite intrarea fără viză pentru străinii care doresc să apere Ucraina într-o legiune internațională. Cetățenii ruși sunt însă excluși.

