Ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin anunță că va demisiona după învestirea în funcție a președintelui Volodimir Zelenski
-
17 Mai 2019 17:42
Ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a anunțat vineri că intenționează să demisioneze imediat după depunerea jurământului, săptămâna viitoare, de către președintele ales Volodimir Zelenski, relatează agenția DPA.
„Așa cum am promis, am scris o scrisoare de demisie'', a afirmat Klimkin pe pagina sa de Facebook, explicând că documentul va fi prezentat în contextul preluării oficiale, luni, a funcției de către Zelenski.
Președintele ales Volodimir Zelenski ar trebui să aibă posibilitatea să-și formeze în mod liber propria echipă de politică externă, a afirmat Klimkin, care a deținut funcția de ministru de externe timp de un deceniu.
''I-am spus (lui Zelenski) că sunt gata să ajut unde este nevoie, acolo unde principiile noastre coincid'', a mai spus Klimkin.
sursa: AGERPRES