Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja: Nu cred că gazul rusesc este singura variantă pentru regiunea transnistreană și pentru centrala de la Cuciurgan

  • 10 Ianuarie 18:58
Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja: Nu cred că gazul rusesc este singura variantă pentru regiunea transnistreană și pentru centrala de la Cuciurgan

„România este în situația fericită în care nu depinde în nicio formă de gazul rusesc. Avem din producție proprie suficient gaz pentru a ne acoperi consumul și, la fiecare reuniune de miniștrii energiei la nivelul Uniunii Europene, am cerut, imperativ, statelor care își mențin dependența față de gazul rusesc să înceteze această stare de fapt în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei”, a declarat ministrul Energiei de la București, Sebastian Burduja, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.

Oficialul român a precizat în interviu că gazul rusesc nu este singura variantă pentru Transnistria și pentru centrala de la Cuciurgan.

„Există gaz din Azerbaidjan, există alt gaz care poate să vină din terminalele din Grecia. Sigur că nu este gratis, așa cum chipurile a fost gazul rusesc. Dar vedeți, tot ce e gratis de fapt e foarte scump și această dependență față de gazul rusesc include de fapt o notă de plată ascunsă. Nu și-o poate permite niciun stat care dorește să fie independent și să-și aibă de fapt soarta în propriile mâini”, a spus minitrul.

Sebstian Burduja s-a referit în interviu și începerea, în acest an, a lucrărilor la linia de înaltă tensiune, de 400 kV, Suceava-Bălți.

„Este importantă pentru că asigură o conexiune mult mai directă către Chișinău, printr-o regiune mult mai sigură decât actuala linie care se interconectează pe la Isaccea din România (traversând o distanță scurtă și prin Ucraina n.r.). Mai important este când se termină aceste lucrări și termenul asumat de Transelectrica, operatorul de transport, este începutul anului 2027. Pentru Transelectrica, dar și pentru minister, este un proiect de prioritate zero”, a precizat Sebastian Burduja.

În context, ministrul a făcut referiri și la celelalte trei linii de 110 kV care interconectează energetic malurile Prutului.

„Aceste linii, ca urmare a lucrărilor pe partea românească la linia de 400 kV Smărdan-Gutinaș vor permite creșterea capacității de export cu încă 100 de megavați pe aceste linii de 110 de kilovolți, ceea ce înseamnă că până la finalul acestui an, când linia Smărdan-Gutinaș ar trebui să fie pusă în funcțiune, România va putea exporta cu 100 de megavați energie activă, instantanee peste Prut, către Republica Moldova”, a precizat Sebastian Burduja.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
7,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0
Arhivă Radio Chișinău