Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, începe o vizită de trei zile în Israel
-
26 Februarie 2018 10:38
Ministrul Apărării din România, Mihai Fifor, începe luni, 26 februarie, o vizită de trei zile în Israel, la invitația omologului său Avigdor Lieberman.
Principalele teme de discuție vor fi cooperarea bilaterală în domeniile apărării și medicinei și evoluția situației de securitate la nivel internațional. Delegația română va avea o întrevedere cu șeful Comisiei de apărare și politică externă din Parlamentul israelian, Avi Dichter, va vizita Monumentul Martirilor și Eroilor Holocaustului din Ierusalim și se va întâlni cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Anul acesta, România și Israel aniversează 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte - amintește Ministerul Apărării într-un comunicat.
Sursa: Rador