Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, efectuează astăzi, 30 aprilie, o vizită la Chișinău

  • 30 Aprilie 2020 09:10
Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, efectuează astăzi, 30 aprilie, o vizită la Chișinău

Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, efectuează astăzi o vizită la Chișinău și va participa la ceremonia de întâmpinare organizată pentru echipa medicală din România care va activa, în perioada următoare, în unitățile sistemului sanitar din Republica Moldova implicate în tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Vizita are loc în contextul deciziei anunțate de Președintele și Guvernul României de acordare, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, a unui pachet consistent de sprijin în eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19, inclusiv donarea unor echipamente medicale, medicamente și dispozitive medicale, informează Ambasada României la Chișinău.

Diplomatul va avea întrevederi cu premierul Ion Chicu, cu omologul său de la Chișinău, Oleg Țulea, și cu reprezentanți ai mediului politic din Republica Moldova.

Bogdan Aurescu va evidenția, cu prilejul vizitei, necesitatea ca autoritățile din Republica Moldova să continue consecvent reformele esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului european, România continuând să urmărească cu prioritate respectarea intereselor și așteptărilor legitime ale cetățenilor din Republica Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu va reconfirma, totodată, angajamentul ferm al României pentru sprijinirea unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, se mai arată în comunicatul Ambasadei României la Chișinău.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:7,2 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău