Ministrul Justiției, despre Legea avocaturii: Nu este oportun ca imunitatea absolută să fie păstrată

  • 18 Ianuarie 2022 10:27
Ministrul Justiției, despre Legea avocaturii: Nu este oportun ca imunitatea absolută să fie păstrată

Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, consideră că nu este oportun ca în Legea cu privire la avocatură să fie păstrată imunitatea absolută, inclusiv prin raportare la principiul constituțional de egalitate în fața legii. În opinia sa, formula de compromis ar fi păstrarea imunității, însă ea să nu se aplice în cazul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de corupție, transmite IPN.

Reacția ministrului vine în contextul discuțiilor din spațiul public în privința propunerilor de modificare a Legii cu privire la avocatură, în special articolul 52. Mai exact, alineatul doi, care prevede că „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante”.

Potrivit lui, amendamentul dat a fost introdus în contextul adoptării modificărilor la Legea cu privire la avocatură, autoarea amendamentului fiind deputata Partidului Șor, Marina Tauber.

„Este discutabil dacă, în general, norma dată este aplicabilă. Or, atât potrivit Codului de Procedură Penală, cât și conform practicii de aplicare a legilor de către instanțele noastre, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în Codul de Procedură Penală”, afirmă Sergiu Litvinenco.

O analiză a ministrului cu privire la evoluția instituției imunității în cazul avocaților denotă că nicio lege care a reglementat avocatura până în prezent nu a prevăzut o imunitate absolută de genul celei existente în prezent. Și s-a menționat că nici în alte țări nu există astfel de prevederi.

De o astfel de imunitate beneficiază în prezent deputații. Însă, Parlamentul a inițiat modificarea normei respective. Acest proiect de lege a obținut avizul Curții Constituționale și urmează a fi supus votului în timpul apropiat – începând cu luna mai a acestui an. Nici judecătorii și nici procurorii nu beneficiază de astfel de privilegii.

În opinia ministrului, formula de compromis ar fi păstrarea imunității, însă ea să nu se aplice în cazul bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de corupție și a celor flagrante. Potrivit lui, este clar pentru toți de ce imunitatea nu trebuie să se aplice pentru infracțiunile de corupție.

Uniunea Avocaților i-a solicitat Parlamentului să retragă amendamentul propus de deputata PAS Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, la proiectul de Lege cu privire la avocatură. Or, acesta vizează excluderea prevederilor, potrivit căror, „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante”. Avocații au anunțat că pe 18 și 19 ianuarie vor fi în grevă japoneză, prin purtarea unei banderole albe la brațul stâng. Însă, în cazul în care legislativul nu va admite adresarea Uniunii, avocații vor declara grevă generală pentru perioada 20-24 ianuarie, cu sistarea totală a activității de avocat, inclusiv a activității avocaților din cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău