Ministrul german al apărării speră să îmbunătățească relațiile cu SUA printr-o cooperare militară sporită

  • 23 Septembrie 2019 15:35
Ministrul german al apărării speră să îmbunătățească relațiile cu SUA printr-o cooperare militară sporită

Ministrul apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer se întâlnește luni, la Washington, cu omologul său american Mark Esper într-o tentativă de stabilizare a relațiilor dintre SUA și Germania prin intensificarea cooperării militare, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Aceasta este prima vizită oficială efectuată de Kramp-Karrenbauer în SUA după preluarea mandatului de ministru, în vara acestui an.

Pe agenda întâlnirii se vor afla, printre altele, participarea Germaniei la coaliția internațională contra grupării Statul Islamic în Irak și escaladarea tensiunilor între Iran și Arabia Saudită.

De asemenea, un subiect de interes va fi decizia SUA de a suspenda tratativele de pace cu talibanii în Afganistan, unde soldați germani participă la misiunea NATO de pregătire a forțelor de securitate afgane.

Vizita ministrului apărării german la Washington intervine după ce președintele american Donald Trump a criticat Berlinul pentru că nu alocă suficiente fonduri pentru apărare.

Statele membre ale NATO au convenit, la summitul din septembrie 2014 din Țara Galilor, ca până în 2024 toate țările aliate să treacă la alocarea anuală a cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Germania estimează că bugetul apărării în acest an va reprezenta 1,36% din PIB.

''Sunt angajată față de obiectivul final de 2% (din PIB pentru apărare, n.red.). Dar pentru 2024, obiectivul meu este de 1,5%. Este vorba și de angajamentul internațional'', a subliniat Annegret Kramp-Karrenbauer. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău