Ministrul Finanțelor: Anul viitor va fi unul dificil

  • 20 Noiembrie 2021 09:30
Ministrul Finanțelor: Anul viitor va fi unul dificil

Un buget orientat spre necesitățile oamenilor și ale mediului de afaceri. Astfel califică ministrul finanțelor, Dumitru Budianschi, bugetul de stat pentru anul 2022. Șeful de la Finanțe spune că anul viitor va fi unul dificil pentru Republica Moldova sub aspect bugetar, fiind marcat de inflație și pandemie. Totuși, pentru 2022 este planificată majorarea salariilor bugetarilor, alocarea banilor pentru compensarea parțială a tarifelor la gazele naturale, majorarea Fondului Național de Dezvoltare Regională, notează IPN.

Ministrul finanțelor spune că bugetul pentru anul 2022 este unul orientat spre ocrotirea sănătății,  spre susținerea mediului de afaceri și dezvoltare regională. De asemenea, prioritar este pachetul social ce prevede compensarea tarifului la gaze și a celui la energia termică, extinderea listei criteriilor de eligibilitate pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului și majorarea cuantumului acestui ajutor de la 500 la 700 de lei.

„Bugetul pentru anul 2022 se bazează pe un program pe guvernare orientat spre cetățeni, un program orientat spre eradicarea schemelor de corupție, pierderilor de bani bugetari. Este un buget care vine să susțină cetățenii Republicii Moldova, mediul de afaceri. Și anul viitor, ne vom confrunta cu 2 crize majore care au lovit puternic Republica Moldova, criza COVID-19 și criza energetică. Creșterea prețurilor la resursele energetice și inflația prognozată ne spun despre faptul că anul viitor va fi unul dificil”, a spus Dumitru Budinaschi, în cadrul emisiunii „Bună seara” de la postul public de televiziune.

Ministrul spune că salariații nu vor fi taxați mai mult prin impozite, iar valoarea de referință care se va aplica pentru calcularea salariilor a peste 72 mii de angajați din sectorul bugetar va fi majorată până la 1800 lei, iar pentru 103 mii de angajați - până la 1900 lei, ceea ce va presupune o creștere a lefurilor.

„Toată structura de impozitare a salariilor a rămas cea veche. Salariile vor fi majorate la toți, toată lumea din sectorul bugetar va beneficia de o creștere salarială din contul faptului că a crescut baza de referință. Însă unele categorii, vor beneficia de o creștere mai mare, este vorba despre șoferi, angajații din asistența psiho-pedagogică. De creșteri salariale vor beneficia și cei care sunt la nivelul salariului minim, fiindcă plafonul salariului minim în sectorul bugetar s-a majorat la 3100 de lei”, a mai spus Dumitru Budianschi.

Potrivit proiectului legii bugetului de stat, aprobat în ședința de ieri a Guvernușlui, veniturile țării vor constitui în anul viitor 50,1 miliarde de lei și vor fi în creștere cu 9,2% față de anul curent, iar cheltuielile vor depăși suma de 65 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă un deficit bugetar de peste 15 miliarde de lei. Guvernul își propune să acopere acest deficit din surse externe și din privatizarea patrimoniului public.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău